Lanturile lui Deubel

Friedrich Deubel (1845-1933)


Garofita Pietrei Craiului - specie endemica

"Traseu de abrupt, dificil. Nerecomandat pe timp nefavorabil. Este total lipsit de apa. Traseul a fost marcat pentru prima oara de F. Deubel in 1887, fiind cel mai vechi traseu marcat din tara si considerat, inca de pe atunci, ca fiind cel mai dificil traseu din Carpatii Romanesti."

Asa tuna si fulgera Emilian Cristea in cartea sa Piatra Craiului, Editura Sport-Turism Bucuresti, 1984...este vorba de traseul Refugiul Spirla - Vf. la Om, cel mai inalt punct al crestei Pietrei Craiului.

Mi-am adus aminte de el in urma cu cateva zile in timp ce cautam cateva informatii despre avenul din Grind pe langa care trecusem fara sa am habar toamna trecuta. Traseul nu reprezinta nici un secret pentru montaniarzi, iar pentru un turist antrenat si pe care nu-l apuca subit vertijul cand vede haul de sub el, este accesibil din Aprilie - Mai pana-n Octombrie - Noiembrie.
L-am parcurs prin septembrie anul trecut pe o vreme "emo" care ne-a incantat 70% din timp cu o ceata laptoasa si nesuferita. Aproape la fiecare saritoare "impodobita cu lanturi de asigurare" m-am gandit la Friedrich Deubel, entomologul din Brasov care l-a escaladat prima data in urma cu mai bine de 100 de ani, probabil fara cine stie ce echipament si cu o intuitie germana pe post de busola.

Pastrand intr-un fel specificul pseudo-istoric al blogului ma voi stradui sa va plictisesc cu biografia acestui om, care dupa mine cel putin, a fost una exceptionala.

Friedrich Deubel s-a nascut la 13 ianuarie 1845, la Brasov, ca fiu al tesatorului Stephan Gottlieb Deubel (1813-1847) si al sotiei sale, Dorothea Elisabetha (1814-1878). Dupa terminarea scolii, Deubel a deprins meseria de macelar, apoi a plecat, in anul 1868, in Germania pentru a se perfectiona ca mezelar. A lucrat prin Elvetia, fiind calfa de macelar si mezelar pana in 1870 cand a devenit mester macelar. In 1880 isi deschide o fabrica de mezeluri in Brasov pe str. Apollonia Hirscher - Deubel Friedrich, Selchwarenfabrik.

Deja ne gandim probabil la un macelar rubensian cu voce guturala, mustata stufoasa si rasucita la capete...
Ce l-a indemnat totusi pe nenea Deubel sa se catere pe munti?

Probabil ca de la atata salam, tanarul Deubel se alege cu o boala la stomac pentru care medicul ii recomanda tratamente naturiste si petrecerea timpului in aer liber. Profesorul de stiinte naturale din timpul scolii, Josef Meschendörfer, il indeamna sa colectioneze plante si insecte, pasiune pe care si-o perfectioneaza in 1876 la Pistyan in Slovacia in timpul unei cure balneare. Entomologul Max von Hopfgarten din Viena, il initiaza pe Deubel in colectionarea de tip stiintific si in modalitatea de preparare a mostrelor de insecte.

Deubel lucreaza mai tarziu cu Ludwig Ganglbauer (1856-1912), directorul Muzeului de stiinte Naturale din Viena, si cu Karl Holdhaus (1883-1975), custodele aceluiasi
muzeu. Rezultatele acestei colaborari au fost publicate, in anul 1910, in volumul "Cercetari despre zoografia Carpatilor", în care Deubel a prezentat coleopterele din Ciucas, Postavarul, Muntii Bucegi, Piatra Craiului, Muntii Fagaras (Balea-lac, Negoiul), Parang, Retezat si din Muntii Rodnei.
Deubel a mai avut legaturi stiintifice cu naturalistul dr. Karl Petri (1852-1932) din Sighisoara, autorul unei sinteze asupra faunei gandacilor din Transilvania, pe care a completat-o ulterior.
Pasiunea macelarului pentru gandaci il face faimos, iar in ghidul Brasovului din 1886 apare urmatoarea fraza: „Cine se intereseaza pentru gandaci, sa se prezinte in magazinul fabricantului de mezeluri Friedrich Deubel din cladirea Teatrului, care este cu placere dispus sa arate colectia sa bogata si frumos aranjata de
gandaci”...era desigur adresata in special celor cu un stomac puternic.

In 1908, Friedrich Deubel a fost unul dintre membrii fondatori ai Muzeului Sasesc al Tarii Barsei, caruia i-a donat colectia sa de gandaci.
Dupã 1948 cea mai mare parte a colectiei a fost preluata de Institutul de
Silvicultura si pastrata ulterior in muzeul zoologic al Facultatii de Silvicultura, fara a fi mntionat numele colectionarului...de sorginte burghezo-mosiereasca, exploatatoare a clasei muncitoare...brrr
A descoperit 41 de specii noi, dintre care 31 de gandaci, 4 miriapozi, 3 melci, 2 specii de viespi si o specie de fluturi (care ii poarta numele).

Daca la 42 de ani ne mira vitalitatea lui Deubel care catara abruptul vestic al Pietrei Craiului, atunci ce sa mai zicem de faptul ca in 1932, la varsta de peste 87 de ani, el a urcat Muntele Postavarul, fara masina si fara teleferic!

Pe langa traseul din Piatra Craiului, Deubel a marcat si poteca dinspre Diham spre Bucsoiu si Vf. Omu, in calitate de membru al SKV (Siebenburgischer Karpaten Verein), sectia Brasov, in 1886. A fost refacuta in 1898 de catre SKV. Dupa terminarea lucrarilor acestea au fost verificate de insusi Friedrich Deubel, ocazie cu care a fost facuta si o noua marcare. In semn de recunostinta adunarea generala a SKV din 1898 hotaraste sa se dea noului drum numele Drumul lui Deubel.
Dupa moartea lui cabana Malaiesti (situata la 2 ore de mers de Vf. Omu), a Societatii Carpatine Transilvane i-a primit numele.

Revenind la traseul deschis de Friedrich Deubel, poate fi abordat dinspre cabana Plaiul Foii si refugiul Spirla sau dinspre refugiul Grind II. Traseul se intersecteaza la un moment dat in partea superioara cu Braul de Mijloc, poteca nemarcata care duce spre Marele Grohotis, o alta atractie a Craiului. Imediat dupa refugiul Spirlea se poate urma si o poteca ce face legatura cu Muntii Fagaras, asta daca aveti talpi groase la bocanci si chef sa balauriti vre-o saptamana pe creasta Fagarasului pana hat departe la defileul Oltului.

Poteca devine interesanta la cateva minute dupa intersectie cand se iese in golul alpin si se ajunge la Zaplaz (in DEX. ingraditura, gard de scanduri, uluca etc.), un fenomen carstic deosebit - o serie de arcade sculptate in stanca de intemperii, care poate fi ocolit prin stanga, unde nimerim pe prima serie de lanturi. Se urca sustinut o saritoare de circa 15 m care te scoate fix deasupra arcadelor. De aici ne putem juca in voie de-a dacii si romanii. Desigur ca romanii sunt nefericitii ramasi in coada grupului care primesc in teasta capace de bere si brichete. Fiind ecologisti adunam capacele de bere si brichetele si ne continuam drumul.

Atunci cand am fost noi, la baza grohotisului dinaintea Zaplazului era un adevarat bulevard. Majoritatea se oprea insa sa admire arcadele si sa priveasca cu neincredere micul nostru grup (Eu, Walter, Cosmin, Bogdan si Adi). La randul nostru ne-am oprit sa preparam cateva din prafurile magice ale lui Cosmin, care trebuia sa-ti dea oaresice forte noi, in schimb ne-a apucat o criza de ras care a tinut vreo 10 minute pana cand am terminat de baut izotonicul.


grohotisul de la Zaplaz




La Zaplaz

Dupa ce trecem de Zaplaz, traseul serpuieste printre tancuri si muchii dupa cum bine zicea Emilian Cristea:

"Suntem uimiti de maretia peretilor verticali, de lumea de tancuri si muchii, de valcelele cu grohotis sau branele pline cu flori. Cu putin noroc si daca nu facem galagie, putem zari chiar si caprele negre. Acest relief se datoreaza exclusiv rocilor calcaroase, mai precis, proprietatii acestora de a fi solubile, relieful carstic fiind opera exclusiva a dizolvarii. In aceasta zona, stiva de calcare atinge cea mai mare grosime din masiv (aproximativ 600 m)."


Io




unul din pasajele sexy


"Ualtar"


Adi


Poienita de unde ne intersectam cu Braul de Mijloc


Pe creasta.

Partea interesanta a turei a fost pariul facut cu Dumi, care plecase dinspre refugiul Ascutit si cu care aveam rendez vous la refugiul Grind II, pe creasta, la iesirea din traseu. Pentru fiecare 10 minute de intarziere din momentul in care primul grup ajungea la refugiu, ceilalti trebuiau sa dea cate o bere. Dumi a avut de dat vreo 24...


Dumi "punctualul"

Coborarea s-a facut pe versantul estic, spre refugiul Grind I - Table - Cheile Pisicii - Prapastiile Zarnestiului. Poteca este mult mai putin solicitanta si trece pe langa avenul pomenit la inceputul postarii.

Cateva cuvinte despre aven:

A fost descoperit in anul 1985 de o echipa de speologi din Campulung Muscel. Este situat in bazinul Vaii Grindu, la circa 200m sub Creasta Pietrei Craiului, intrarea in aven se afla la altitudinea de 1920m. Are o denivelare de -540m, fiind situat pe primul loc in Romania si pe locul 8 pe plan mondial. Avenul este format dintr-o succesiune de puturi verticale intrerupte de platforme si galerii orizontale sau usor descendente. Urmele de eroziune fac dovada ca in perioadele ploioase apele de suprafata se dreneaza violent prin golul avenului, fapt ce explica partial lipsa izvoarelor de suprafata din apropierea crestei.

Parcul si Palatul Cotroceni

gravura de epoca (1860) a manastirii Cotroceni



biserica manastirii Cotroceni

Extras din cartea lui Grigore Ionescu, "Bucuresti, ghid istoric si artistic":

"Vasta intindere de pamant pe care se desfasoara Parcul Cotroceni, este ca si Gradina Botanica cu care se invecineaza spre Miazanoapte, un rest din padurea care, de aceasta parte, ocupa pana pe la sfarsitul secolului al XVII-lea, malul drept al Dambovitei."

Palatul ocupa locul manastiri Cotroceni ridicata de Serban Cantacuzino din care nu mai ramasesera decat biserica si o parte din chilii pana nu demult. Biserica a fost reconstruita dupa ce odiosul locatar din perioada comunista a facut-o una cu pamantul in anii '80.

Tot in cartea mai sus amintita aflam ca inainte de cel de-al doilea Razboi Mondial, biserica manastirii putea fi vizitata intrand pe poarta dinspre Gradina Botanica "din care un drum cotit conduce la Biserica fostei manastiri Cotroceni". Intrarea in curtea bisericii se facea pe sub un turn de clopotnita reconstruit dupa planurile celui cladit de Serban Cantacuzino.Pe de o parte si alta se insirau vechile chilii ale manastirii "acoperite cu frumoase bolti de penetratie si avand in fata un portic lung, format dintr-un sir de coloane de piatra cu capiteluri simple si fusuri canelate." Vechile constructii manastiresti au fost inglobate in corpurile dinspre Vest si Sud in prezent ramanand in picioare coloanele porticelor cu capiteluri tip "compozit", lucrate in foi de acant, cu baze prizmatice "bulbucate si inflorirte din cari ies, ca dintr-un cos, fusuri elegante si marunt canelate".

Biserica a fost ridicata in 1679 de Serban Cantacuzino si a suferit modificari printre care enumeram inlocuirea turlelor de la pronaos. Impresionau coloanele de sectiune octogonala decorate sub capiteluri si deasupra bazelor cu ornamente caracteristice artei arabo-otomane. Biserica reproduce planul Mitropoliei, care la randul ei reproduce Episcopia din Curtea de Arges, traiasca Argesul...si Neagoe Basarab.

In pronaos se gaseau mormantul Principelui Mircea, fiul Regelui Ferdinand I, piatra de mormant a Spatarului Iordache Cantacuzino, mormantul lui Matei Cantacuzino si Raducanu Cantacuzino. La loc de cinste in partea dreapta a pronaosului se gasea mormantul lui Serban Cantacuzino. Din cate stiu, in momentul finalizarii reconstructiei bisericii in 2004, mormintele au fost readuse in incinta lacasului.

Inainte de a putea fi numit palat in adevaratul sens al cuvantului, Cotroceniul a adapostit mai multi domnitori, mai ales dupa distrugerea curtii domnesti de la Curtea Veche. Cuza isi petrecea lunile de vara aici, urmat de Carol I care isi omora timpul prin zona asteptand sa-i fie ridicat Castelul Peles. Dupa 1888 Cotroceniul devine resedinta printului mostenitor Ferdinand, o parte din chilii fiind transformate in atenanse (corp secundar al unei case, folosit pentru bucătărie, spălătorie etc.). Vechea locuinta domneasca este daramata si inlocuita in 1893 cu un palat ale carui planuri fusesera concepute de arhitectul Paul Gottereau (cel care a conceput si Fundatia Universitara Carol I, palatul CEC si vechiul Palat Regal).

Dupa ceva timp, arhitectul Grigore Cerchez a refacut aripa nordica in stil national romantic, adaugand o sala mare, cu o terasa deasupra si doua foisoare cu coloane, dintre care unul era replica foisorului lui Dionisie de la manastirea Hurez. Celalat foisor a fost construit pe fatada dinspre est la nivelul salii de mese, din el coborand o scara pe langa zid, in gradina. Principesa Maria şi principele Ferdinand s-au mutat la Cotroceni în martie 1896.

"Intregul edificiu, care ocupa laturile dinpre Rasarit si Miazanoapte ale vechii incinte manastiresti, cuprinde o seama de incaperi si apartamente dispuse la parter si etaj. Intrarea principala a palatului se gaseste pe latura dinspre Rasarit, in centrul fatadei care da spre curtea fostei manastiri."

Dupa razboi, clasa muncitoare, mandra ca o floare il redenumeste Palatul Pionierilor. Este afectat de zgaltaiala din '77 si beneficiaza de lucrari de restaurare timp de...10 ani (!?).

Cum arata interiorul palatului in perioada interbelica?

"Se intra direct intr-un mare vestibul din care pleaca doua scari: una spre stanga, compusa numai din cateva largi trepte de marmora, conduce la parter, alta spre dreapta, de stejar, suie pana la etajul I. Pe peretii cajii scarii de stejar sunt prinse tablouri de diferite dimensiuni, picturi in ulei, reprezentand pe cativa din membrii familiei regale. (...) In sala de mancare, a carei mobila este conceputa in stil nep-romanesc bisericesc, intre alte lucrari de arta se pastreaza si "Sfantul martin calare", pictura in ulei de Domenico Theotocopuli alias El Greco. In fumoarul din fata salii de mancare, intre altele: "Ganditorul", bronz in marime naturala de Auguste Rodin. (...) In salonul romanesc intre alte opere sunt expuse "Martiriul Sfantului Sebastian", pictura in ulei de El Greco, "Capul Sf. Ioan Botezatorul", fragment de fresca anonim toscan (sec. XIV), "Madona cu copilul Iisus", pictura in ulei de Domenico Veneziano (scoala florentina sec. XV), "Sfanta familie", pictura in ulei de El Greco. (...) In biblioteca, alaturi de cartile care au apartinut regelui Ferdinand I, se pastreaza un portret al printului Leopold de Hohenzollern, pastel nesemnat. (...) In "salonul de aur", numit astfel pentru decorul aplicat: peretii impodobiti cu ornamente aurite asezate pe un fond verde se pastreaza si un "Studiu pentru barca lui Dante", pictura in ulei de Eugen Delacroix." (Grigore Ionescu - Bucuresti Ghid istoric si artistic, Fundatia pentru literatura si arta Carol I, 1938).

Intrizting facts: Iluminatul electric a fost prima data in Bucuresti in 1882 la Palatul Regal din Calea Victoriei de unde se alimenta si Palatul Cotroceni. Pana in 1890, cand a fost inaugurata Gradina Botanica, pe amplasamentul actual, vechea Gradina Botanica era partea dinspre Facultatea de Medicina a actualului parc ce inconjoara Palatul Cotroceni, inaugurata in 1860 la 5 noiembrie si contopita in 1878 cu restul gradinii.



probabil cea mai cunoscuta imagine cu palatul, partea dinspre rasarit

Si o serie de imagini trimise de Raiden de la Rezistenta Urbana

























Fotografiile au fost facute de Raiden cu ocazia Zilei Portilor Deschise din 17 mai 2009. Anul acesta sper sa fiu pe faza si sa ma duc si eu sa dau mana cu marinelu'.

Hanuri, chioscuri si gradini cotrocene

Hanul Serban Voda

Pe vremuri, demult, tare demult, cand cresteau mustele cat galustile de le vanau vanatorii cu pustile, existau hanuri. Erau cladiri in forma de patrulater, cu ziduri groase, marginind o curte interioara in care intrai printr-o singura poarta, cu canaturi ce se inchideau pe timpul noptii. Fiecare han avea la parter pravalii in care se depozitau marfurile, iar la etaj se aflau camere de dormit cu ferestre spre curtea interioara. Exista un pridvor dublu, suprapus cu coloane si arcade, ce dadea ocol cladirii si era legat cu parterul prin doua scari de lemn care dadeau in cate un foisor. Erau adevarate cetati care alaturi de manastiri foloseau drept adaposturi in vreme de restriste. Din relatarile lui Del Chiaro din 1716, pe fondul tulburarilor interne, o parte a locuitorilor capitalei s-au refugiat in hanuri si manastiri de frica tatarilor...iar altii se straduiau sa descopere piatra filozofala (!?)

Despre existenta unui han in incinta manastirii Cotroceni nu se stie, in schimb se stie de existenta unui han inchinat de Serban Cantacuzino manastirii Cotroceni, aducator de venituri. Manastirile erau un fel de mici filiale ale celei mai mari corporatii medievale rasaritene: Muntele Athos.
Hanul, un Athene Palace al acelor timpuri si era situat pe locul ocupat azi de Banca Nationala. Serban Cantacuzino cumpara terenul de la jupaneasa lui Carstea Bogdaproste in 1687 si de la manastirile Radu Voda si Mihai Voda. Terenul avea pe el sase pravalii si cateva pivinite peste care se construieste cladirea vasta si trainica care a concentrat ulterior in jurul sau comertul bucurestean.
A ramas din acele timpuiri un document interesant in care egumenul manastirii Cotoceni, Partenie, despagubeste manastirea Radu Voda: voievodul luase de la manastire 14 pravalii din mahalaua grecilor , "de au pus hanul pre dansul, din muchea hanului den sus , de la poarta cea mare, in lungu pana in pravaliile ce au luat de la manastirea lui Mihai Voda catre ulita cea mare, stanjeni 18 si stanjenul de palme opt si una proasta, si in lat iar de la poarta cea mare din muchea hanului pana la locul ce au luat de la Necula Purece stanjeni opt pol."
Hanul a durat pana in 1883 cand a fost daramat pentru a se construi Banca Nationala.
Un lucru interesant este ca strazii Lipscani i s-a zis la inceput "ulita care duce la hanul lui Serban Voda".
Hanul a adapostit pravalii de lipscanie , de bauturi spirtoase - lichioruri, rom de Jamaica, fier prelucrat si importat din Anglia, tutun, tigari de foi, produse de bacanie (apartinand lui Gheorghe Assan si Martinovici, renumiti morari), a adapostit chiar si bancheri, un camin de fete sarace si un pension cu patru clase al lui Stefan Caliva (in 1843).

In secolul XVIII in peisajul arhitectural al oraselor sunt de amintit fantanile, cu decoratie baroca, chioscurile si foisoarele ridicate dupa modelele constantinopolitane. Erau case de vara, cu gradini alaturi si cu apa de izvor sau de cismea unde veneau domnii sa se recreeze. Chioscurile au ajuns mai apoi locuri de plimbare ale bucurestenilor. Unul era la Cotroceni, la manastire, ridicat de Alexandru Ipsilanti in 1780, daramat in 1893, cand a fost demolat si o parte a zidului de incinta al manastirii pentru a face loc noului palat.

Constantin Brancoveanu, fire boema si pasnica se ingrijeste de gradinile orasului sfatuindu-se cu sfetnicul sau, stolnicul Constantin Cantacuzino. Pe langa frumoasa gradina de la Mogosoaia, domnitorul amenajeaza cateva si-n jurul manastirii Cotroceni, amintite de calatorul englez Chishull in 1702. Gradina se imbina armonios cu padurea strabatuta de alei care inainta inspre oras. Padurea Procopoaiei, fragment al Codrilor Vlasiei ajungea asa cum am mai scris in alte articole, pana aproape de actualul loc al facultatii de Drept. Ea se intindea la nord-est de manastire si avea la marginea dinspre est un mic lac cu insula legat printr-un canal de Dambovita. Numele vine de la sotia lui Procopie al Farmazonului cel care a si dat numele unei biserici amintite in planul lui Borroczyn, precum si ulitei Francmazonului, care s-a numit apoi strada Francmazona, Stefan Furtuna si in prezent, Stirbei Voda.

Un post care nu este despre Biserica Greceasca

De treci codrii de arama...si o tai spre Pro TV, ai sa dai nas in nas cu o replica a templului Atenei de pe Acropole. Care-i jmenu cu respectivul edificiu si de ce am luat o pauza la capitolul Cotroceni?
Pai hai sa incepem cu sfarsitul: nu stiu de ce am luat pauza la scris despre Cotroceni. Oricum revin.
Biserica greceasca a avut pana-n '44 doua surori si pana-n '59, una. Era vorba mai exact de cladiri construite in stilul unui templu grecesc, ciudatenii arhitecturale intr-un oras sobru si omogen, nu si-n Bucuresti. In orice caz, atrageau privirile. Prima care si-a dat obstescul sfarsit a fost templu masonic de pe strada Ion Campineanu, distrusa in timpul bombardamentelor din cel de-al Doilea Razboi Mondial. A doua a cazut sub palosul ideologiei de partid in '59, era vorba de Muzeul Simu.
Prima data am auzit de muzeu intr-un ghid al orasului din 1938, pus la punct de Grigore Ionescu si incercam sa-mi imaginez unde ar putea fi localizat, nestiind ca pacostea rosie l-a inlocuit cu blocul Eva.
O sa redau o parte din pasajul referitor la Casa si Muzeul Simu:

" Casa Simu-muzeu, care ocupa coltul format de Bulevard cu strada Simu, este fosta locuinta a bunului Roman Athanasie Simu, intemeietorul si donatorul muzeului care ii poarta numele. transformata in muzeu conform dorintei din urma a marelui om - Athanase Simu a murit la 28 Februarie 1935 - casa Simu - Muzeu adaposteste cateva din cele mai reprezentative opere de pictura apartinand scoalei moderne franceze si scoalei romanesti, precum si cateva sculpturi diferite. (...) Muzeul Simu, instalat in cladirea anume construita se prezinta sub forma unui templu pseudoperipter in stil ionic grec, a fost infiintat in 1910, iar in 1927 intemeietorul lui, acelasi Atanasie Simu care este ctitor si al Casei-Muzeu mai sus pomenita, l-a facut dar statului (director, pictorul Marius Bunescu). Se intra in muzeu prin strada D.A. Sturza."



Fosta locatie a muzeului:



In prezent:



Inaugurat in mai 1910, si-a dublat colectia in cativa ani, prin 1927 mandrindu-se cu 1.182 opere de arta. Anastase Simu, un adevarat mecena, s-a nascut in 1854 la Braila. A fost doctor in stiinte politice si administrative si a ocupat functiile de secretar al Legatiei Romaniei la Berlin, membru de onoare al Academiei Romane incepand din 1933 si senator de Braile in 3 legislaturi. A fost membru al Consiliului Consultativ al Artelor in perioada in care infiinta muzeul, fiind de altfel primul colectionar care isi punea la dispozitia publicului larg operele de arta.

O parte din colectie se afla astazi la Muzeul National de Arta al Romaniei iar o alta in colectia Simu de la Pinacoteca orasului Bucuresti.

Si totusi, bucurestenii e si ei oameni...

Structurile arhetipale ale lumii ca ansamblu se aseamana ca legumele intr-o ciorba. Toate sunt fierte, blegi si inerte, nu pleaca nicaieri si se scurg in acelasi mat. De ce vorbim despre unitate prin diversitate cand tot doi ochi avem si tot aceleasi sentimente nutrim, tine doar de imaginatia bolnava a unor autori de enciclopedii interminabile.
Fiind poet la ceas tarziu si neavand suficienta bere in rezervor, am stat si m-am gandit de ce cucu meu sa mai scriu despre Bucales? Cu ce e mai deosebit orasul asta decat Sofia sau Kievul, ca-n fond toate sunt locuite de parliti de est-europeni, carne de tun pentru intreprinzatorii occidentali? Pai cu nimic, doar ca traim in el si asta conteaza mai presus decat toate bijuteriile arhitecturale ascunse si maidanezii mai liberi decat vacile hinduse si femeile frumoase si curvele ieftine.
Ne doare-n pusca mai rau decat ne doare inima cand ne strangulam cu catralioane de fibre optice si facem jogging cu escadroane de caini in spate. Nu ridicam niciodata privirea sa nu ne oripileze incoerenta cladirilor. Pai daca Picasso ar fi venit aici si-ar fi fost platit sa picteze o panorama a orasului ar fi preferat sa lase un seismograf sa-si faca treaba peste noapte, iar el doar sa coloreze contururile rezultate.
Nimeni nu s-a gandit ca cenusiul nu-i decat fata livida si descuamata a orasului, care sta cu ochii cat cepele si o ia razna de la atatea face-lifturi.
Nu exista aglomerari urbane ideale, nici estetice sau prietenoase. Sunt doar asezari umane bine administrate, sa poti trai in ele fara sa fii deranjat de mediul antropic. Hai sa ne gandim ce-ar fi o mana de vopsea pe niste ziduri?
Si prin absurd sa vina un Pache de secol XXI, sa ne ia pe toti de ceafa sa ne traga doua capace si sa ne dea un sut in cur sa ne propulseze pana-n Zimnicea. Si cand ne intoarcem orasul sa fie luna si noi sa dam cu caciula de astrahan de pamant sa spunem: Ptui, futui gura ma-sii ce frumos e! Si uite ba frate ca n-a demolat nimic, n-a facut nici un turn. A dat cu vopsea, a taiat matele de pe stalpi si a bagat niste copacei printre alei. Cine-ar fi zis ca locuim in orasul asta...



Curentul asta al plafonarii si abandonului spiritual ma repugna profund pana intr-acolo incat imi var stromeleagul invartosat in dumnealui. Nu-ti poti baga nimic la figurat in Bucuresti pentru ca aici locuiesti si e ca si cum te-ai defeca in sufragerie cu aceesi placere morbida cu care arunci tigarile pe jos.
Nu doresc sa fiu comico-tragic, desi Aristofan, Eschil, Sofocle si Euripide si-ar fi gasit mai mult ca sigur inspiratia prin partile astea. Bucurestiul este totusi un oras vesel prin insasi oamenii lui, cu stereotipiile si prototipurile lui sociale. Doar ca de atata veselie uitam sa facem curat dupa noi.
Si nu-s eu miezul pamantului sa deschid ochii nimanui si sa spun lucruri de genul: "stiai ba ca transportul in comun a aparut in Bucuresti in anul 1871?" E o chestiune de vointa si de mai putina durere in cur.

Parcul cu Platani de la Societatea de Dare la Semn Bucuresci la F.C. Progresul

Motto:

"Aceasta echipa bleu-albastra
Este mereu in inima noastra,
A ei traditie-o respectam
Si pentru asta noi cantam:

Ale ale bancarii, ale
Ale ale bancarii, ale
Ale ale bancarii, ale
Ale ale bancarii, ale"

In articolele precedente am amintit despre “Societiea de Dare la Semn Bucuresci” infiintata de A.I. Cuza in 1862 (Societatea Romana de Arme si Dare la Semnu Bucuresci). Terenul pe care societatea avea sa-si descarce puscoacele a fost donat 3 ani mai tarziu de Cuza prin Inalt Decret Domnesc si cuprindea un teren de 18 hectare. In 1912 o parte a fost ocupata de Tenis Clubul Roman, restul ramanand Societatii de Dare la Semn.
Un lucru interesant este ca tintele erau de fapt porumbei vii care trebuiau nimeriti in zbor. Langa se afla si un teren unde membrii inflacarati ai inaltei societati isi rezolvau onorabil diferendele gaurindu-se reciproc. Se presupune ca locul respectiv ar fi ocupat astazi de arena de tenis BNR. In timpul Primului Razboi Mondial aici se afla si poligonul de tragere al Scolii Militare.
In 1939, dupa infiintarea ANEF, terenurile de tenis au fost preluate de unitatea de invatamant superior. Au avut de suferit in al Doilea Razbel Mondial, iar 9 ani mai tarziu aveau sa fie desfintate de catre noul regim politic din motive cvasi-cunoscute (tenisul era o indeletnicire burghezo-mosiereasca si trebuia starpita din radacini, mama lui de tenis).
In 1948, Societatea de Dare la Semn vinde BNR-ului terenul pe suma de 1 miliard de lei.
Intra deci in scena BNR-ul, actualul proprietar al Complexului Sportiv BNR. Nu pot sa nu relatez pe scurt istoria aparitiei celui mai important club al BNR-ului, FC National, fost FC Progresul, fost BNR Bucuresti. In urma bombardamentului american din aprilie 1944, bancherii decid sa mute Serviciul de Fabricatie a Biletelor Bancare la Rasinari, langa Sibiu. Mutarea serviciului a implicat mutarea nu doar a preselor si angajatilor, ci si a familiilor acestora, cu catel, cu purcel...De plictiseala, domnii Traian Patrascu si Nicolae Pop pun bazele unei echipe de fotbal impreuna cu mingicarii din serviciu. Apare astfel la 10 mai 1944 clubul BNR Bucuresti, mamaia lu' FC Progresu. Nu intru in detalii, cum a ajuns sa joace in esaloanele superioare ale campionatului national de fotbal poate fi citit pe situl oficial al clubului, www.progresulfc.ro.
Stadionul Cotroceni a fost construit in 1950 si avea o capacitate de 8000 de locuri. A fost inaugurat cu ocazia meciului de campionat dintre Spartac Banca RPR Bucuresti si Silvicultura Bucuresti (!?!). Prea multe informatii nu putem gasi despre respectiva arena.
O chestie interesanta totusi, legata de o intamplare tipica regimului de trista amintire, mi-a captat atentia. In '86, o dispozitie venita de..."sus", de unde altundeva, a dus la dezasamblarea stadionului si mutarea lui in spatele stadionului Dinamo unde proaspat infiintata echipa Victoria Bucuresti, echipa securitatii si a lui "Mitica de la Liga", isi disputa meciurile. Progresul, ramas fara stadion, avea sa joace numai in deplasare. Nimic straniu pentru acele vremuri. In '91 BNR reintra in posesia terenului, insa nu revendica stadionul rapit de comunisti ci construieste unul nou de 14542 de locuri plus o instalatie de nocturna performanta. Acesta este stadionul unde puteti sparge astazi seminte la concerte sau meciuri la o aruncatura de bat de MAPN, Marriot sau Arenele BNR.
Arenele BNR cuprind: 1 teren de tenis, Arena Centrala BNR (cea mai mare din Romania, locul unde se disputau meciurile din FED CUP, DAVIS CUP, Romanian Open Tenis), Sala de jocuri sportive construita pentru Universiada din 1980, sali de gimnastica, de judo si lupte. Desi in 1991, in momentul preluarii complexului de catre BNR, banca s-a angajat sa mentina destinatia salilor si a terenurilor sportive, in prezent se pare ca va avea soarta multor altor constructii de acest gen si se va transforma in ansamblu imobiliar sau complex de birouri, unele voci vehiculeaza chiar ideea unui centru de agrement cu circuit inchis. Tipic !

Piatra Craiului in Martie...altfel

Ceea ce veti citi mai jos nu se vrea a fi un manifest impotriva emisiunii lui Bear Grylls, "Tehnici de supravietuire".

Intro:

Si vreau sa vii si tu, sa mergem impreuna
Sa impletim acolo a Craiului cununa
Din garofite rosii si din bujori de munte
Din liliac si flori de colt carunte
Hei, hai, liliac si flori de colt carunte

Cum Romica Jurca flutura amenintator codul galben deasupra capului, plictisit de o noua ninsoare abundenta pe plaiurile dambovitene, am decis urmatoarele:

- vorbit cu cei doi bezmetici:



Cosmin "Grand Master Melcuc"



Walter "Ray Mears"

si unicul, inegalabilul...



...Eu...Seful de trib

- hotarat sa plecam in zorii zilei spre Zarnesti si sa urcam la refugiul din Saua Funduri, la extremitatea sudica a crestei Pietrei Craiului. Scopul, in naivitatea noastra, a fost sa facem poze din creasta la apus si rasarit. Ne lovise amorul artei si eram in transa...ca sa zic asa.

Zis si facut. Problema era ca plecand cu primavara-n suflet nu ne-am asteptat nici o secunda ca zapada sa fie in unele locuri pana la brau, cu atat mai mult cu cat in cele doua zile nu ne-am intalnit decat cu...2 oameni...asta inseamna ca facutul potecii prin zapada a fost inclus in program.
Drumul pana la "Table" si stanele din zona, asa cum il stim, plictisitor si lung al dracului nu merita povestit. Poate doar o poza:



O voi intitula: "Natura eclipsand oamenii/intrusii"

Urmeaza apoi urcusul spre refugiu, nimic deosebit...O poteca prin padure care te duce sus in golul alpin de unde poti vedea (atunci cand nu e ceata, innorat, ploua, ninge, viscoleste sau cand nu esti ranga de beat) cam toata partea sudica a crestei Craiului. Incredibil de multa zapada pentru luna martie? Nu chiar.



Iesirea din padure ne trezeste la realitate. Vant, viscol, vaj mare, prapad, aoleo mama. Exagerez desigur sa impresionez lumea. In realitate am prins o vreme ceva mai buna decat viscolul de acum trei saptamani de sus din platoul Bucegilor. Ba chiar, soarele, ne juca feste si ne imbia sa urcam mai repede sus in creasta unde norii incepeau sa se risipeasca...Haidi ba ca prindem apusu' peste crestele Iezerului si Fagarasului !



Nenea soarele jucandu-se alba neagra cu noi

Urcam si tot urcam prin viscol. Cosmin in fata sprinten ca de obicei, cu cele 60 de kile ale lui (cu tot cu rucsac).



Ajungem la baza padurii de molid de sub creasta, mai era putin si ajungeam sus la refugiu. O mica problema totusi, insignifianta chiar, atat de banala incat nici nu cred ca trebuie sa va mai zic. Marcajul lipsea cu desavarsire. Sau poate exista dar era aplicat de geniile de la salvamont pe pietre. Care pietre, dupa cum bine stim, nu stau atarnate in copac, ci pe jos, pe pamant. Care pamant avea saracul de el vreo juma de metru de zapada peste. Si stai si apuca-te sa-ti aduci aminte cand ai fost ultima data in Saua Funduri si pe unde ai luat-o. Vedem deasupra noastra clar saua si cu cu stalpul indicator din ea, insa gasirea traseului ne pare imposibila. Plecam si incercam sa dibuim o cale sa ajungem oriunde in creasta. Viscolul se inteteste, creasta dispare, padurea devine tot mai deasa. Si incepem sa pomenim, ca tot romanu, neamurile de gradul I, II si III al celor care au marcat poteca pana-n creasta.
Pe masura ce se intuneca, ne dam seama ca avem fie varianta dormitului in padure, la mila vantului, o idee buna doar daca te cheama Bear Grylls si ai dupa tine un elicopter si o echipa de 10 oameni, fie sa coboram cat mai repede si sa ramanem la una din stanile de la "Table".
Coboram, pe intuneric, la propriu, pentru ca experienta noastra pe munte se rezumase la uitatul bateriilor noi de la frontale acasa. Din trei "felinare", unul era chior din nastere, unul avea bateriile inghetate si epuizate si unul mai rezista maxim o ora. La indemnul "ce ba nu vedeti sa mergeti noaptea?" ne urnim si o luam de-a valma spre "Table". Gasim cu mici emotii marcajul si intram in padure unde incpem sa ne tragem palme pentru isprava cu bateriile. In padure intunericul era...total. In fine. Dupa ce orbecaim putin, ajungem la prima stana, o ruina care la 9 seara, dupa o zi intreaga de mers prin zapada ni se parea Ritz.
O scurta descriere: 4 pereti din care doar 2 ofereau protectie, acoperis cu vedere panoramica spre stele, zapada cat cuprinde si cateva crengi de brad aruncate probabil de alti "norocosi" inaintea noastra pe post de saltea.
Reamenajam, intindem izoprenele, desfacem sacii si ne bagam la ...somn...cica. Eu adorm rupt de oboseala, Walter tremura langa mine si Cosmin canta si danseaza ca Kevin Costner in "Dances with Wolves". Pana pe la 1 noaptea, reusim sa ne incalzim cat sa nu spunem ca ne gasesc urmatorii turisti peste o luna intr-un cub de gheata. Apoi incercam sa adormim in reprize. Auzim lupi, ursi, elefanti, balene. Ne trezim din cand in cand sa admiram cerul instelat si sa ne deszapezim. Cu chiu cu vai trecem peste noapte gandindu-ne ca Bear Grylls e un idiot...cum sa dormi in zapada iarna fara sac? Sa-l creada Mutu!
Ne trezim si evaluam situatia. Suntem intregi, in schimb ne dam seama ca pericolul cel mai mare nu fusese hipotermia, ci (ceea ce fusese odinioara) cabana Lespezi, pe care o retrogradasem la statutul de stana. Saraca, se tinea in 3 barne.



Ritz Grand Hotel du Piatra Craiului



Ne echipam si plecam. Reeditam drumul prin Prapastiile Zarnestilor cu exceptia ca de data asta o taiem prin Cheile Pisicii.
Ajungem la masina, bagam rapid ceva la ghiozdan si o taiem spre casa. Ce-am invatat din iesirea asta? Ca marcajul proaspat aplicat pe copaci nu te duce neaparat la destinatie, ca atunci cand Romica Jurca spune ca e cod galben, e cod galben...si ca Bear Grylls e un idiot.

ZA END