Lanturile lui Deubel

Friedrich Deubel (1845-1933)


Garofita Pietrei Craiului - specie endemica

"Traseu de abrupt, dificil. Nerecomandat pe timp nefavorabil. Este total lipsit de apa. Traseul a fost marcat pentru prima oara de F. Deubel in 1887, fiind cel mai vechi traseu marcat din tara si considerat, inca de pe atunci, ca fiind cel mai dificil traseu din Carpatii Romanesti."

Asa tuna si fulgera Emilian Cristea in cartea sa Piatra Craiului, Editura Sport-Turism Bucuresti, 1984...este vorba de traseul Refugiul Spirla - Vf. la Om, cel mai inalt punct al crestei Pietrei Craiului.

Mi-am adus aminte de el in urma cu cateva zile in timp ce cautam cateva informatii despre avenul din Grind pe langa care trecusem fara sa am habar toamna trecuta. Traseul nu reprezinta nici un secret pentru montaniarzi, iar pentru un turist antrenat si pe care nu-l apuca subit vertijul cand vede haul de sub el, este accesibil din Aprilie - Mai pana-n Octombrie - Noiembrie.
L-am parcurs prin septembrie anul trecut pe o vreme "emo" care ne-a incantat 70% din timp cu o ceata laptoasa si nesuferita. Aproape la fiecare saritoare "impodobita cu lanturi de asigurare" m-am gandit la Friedrich Deubel, entomologul din Brasov care l-a escaladat prima data in urma cu mai bine de 100 de ani, probabil fara cine stie ce echipament si cu o intuitie germana pe post de busola.

Pastrand intr-un fel specificul pseudo-istoric al blogului ma voi stradui sa va plictisesc cu biografia acestui om, care dupa mine cel putin, a fost una exceptionala.

Friedrich Deubel s-a nascut la 13 ianuarie 1845, la Brasov, ca fiu al tesatorului Stephan Gottlieb Deubel (1813-1847) si al sotiei sale, Dorothea Elisabetha (1814-1878). Dupa terminarea scolii, Deubel a deprins meseria de macelar, apoi a plecat, in anul 1868, in Germania pentru a se perfectiona ca mezelar. A lucrat prin Elvetia, fiind calfa de macelar si mezelar pana in 1870 cand a devenit mester macelar. In 1880 isi deschide o fabrica de mezeluri in Brasov pe str. Apollonia Hirscher - Deubel Friedrich, Selchwarenfabrik.

Deja ne gandim probabil la un macelar rubensian cu voce guturala, mustata stufoasa si rasucita la capete...
Ce l-a indemnat totusi pe nenea Deubel sa se catere pe munti?

Probabil ca de la atata salam, tanarul Deubel se alege cu o boala la stomac pentru care medicul ii recomanda tratamente naturiste si petrecerea timpului in aer liber. Profesorul de stiinte naturale din timpul scolii, Josef Meschendörfer, il indeamna sa colectioneze plante si insecte, pasiune pe care si-o perfectioneaza in 1876 la Pistyan in Slovacia in timpul unei cure balneare. Entomologul Max von Hopfgarten din Viena, il initiaza pe Deubel in colectionarea de tip stiintific si in modalitatea de preparare a mostrelor de insecte.

Deubel lucreaza mai tarziu cu Ludwig Ganglbauer (1856-1912), directorul Muzeului de stiinte Naturale din Viena, si cu Karl Holdhaus (1883-1975), custodele aceluiasi
muzeu. Rezultatele acestei colaborari au fost publicate, in anul 1910, in volumul "Cercetari despre zoografia Carpatilor", în care Deubel a prezentat coleopterele din Ciucas, Postavarul, Muntii Bucegi, Piatra Craiului, Muntii Fagaras (Balea-lac, Negoiul), Parang, Retezat si din Muntii Rodnei.
Deubel a mai avut legaturi stiintifice cu naturalistul dr. Karl Petri (1852-1932) din Sighisoara, autorul unei sinteze asupra faunei gandacilor din Transilvania, pe care a completat-o ulterior.
Pasiunea macelarului pentru gandaci il face faimos, iar in ghidul Brasovului din 1886 apare urmatoarea fraza: „Cine se intereseaza pentru gandaci, sa se prezinte in magazinul fabricantului de mezeluri Friedrich Deubel din cladirea Teatrului, care este cu placere dispus sa arate colectia sa bogata si frumos aranjata de
gandaci”...era desigur adresata in special celor cu un stomac puternic.

In 1908, Friedrich Deubel a fost unul dintre membrii fondatori ai Muzeului Sasesc al Tarii Barsei, caruia i-a donat colectia sa de gandaci.
Dupã 1948 cea mai mare parte a colectiei a fost preluata de Institutul de
Silvicultura si pastrata ulterior in muzeul zoologic al Facultatii de Silvicultura, fara a fi mntionat numele colectionarului...de sorginte burghezo-mosiereasca, exploatatoare a clasei muncitoare...brrr
A descoperit 41 de specii noi, dintre care 31 de gandaci, 4 miriapozi, 3 melci, 2 specii de viespi si o specie de fluturi (care ii poarta numele).

Daca la 42 de ani ne mira vitalitatea lui Deubel care catara abruptul vestic al Pietrei Craiului, atunci ce sa mai zicem de faptul ca in 1932, la varsta de peste 87 de ani, el a urcat Muntele Postavarul, fara masina si fara teleferic!

Pe langa traseul din Piatra Craiului, Deubel a marcat si poteca dinspre Diham spre Bucsoiu si Vf. Omu, in calitate de membru al SKV (Siebenburgischer Karpaten Verein), sectia Brasov, in 1886. A fost refacuta in 1898 de catre SKV. Dupa terminarea lucrarilor acestea au fost verificate de insusi Friedrich Deubel, ocazie cu care a fost facuta si o noua marcare. In semn de recunostinta adunarea generala a SKV din 1898 hotaraste sa se dea noului drum numele Drumul lui Deubel.
Dupa moartea lui cabana Malaiesti (situata la 2 ore de mers de Vf. Omu), a Societatii Carpatine Transilvane i-a primit numele.

Revenind la traseul deschis de Friedrich Deubel, poate fi abordat dinspre cabana Plaiul Foii si refugiul Spirla sau dinspre refugiul Grind II. Traseul se intersecteaza la un moment dat in partea superioara cu Braul de Mijloc, poteca nemarcata care duce spre Marele Grohotis, o alta atractie a Craiului. Imediat dupa refugiul Spirlea se poate urma si o poteca ce face legatura cu Muntii Fagaras, asta daca aveti talpi groase la bocanci si chef sa balauriti vre-o saptamana pe creasta Fagarasului pana hat departe la defileul Oltului.

Poteca devine interesanta la cateva minute dupa intersectie cand se iese in golul alpin si se ajunge la Zaplaz (in DEX. ingraditura, gard de scanduri, uluca etc.), un fenomen carstic deosebit - o serie de arcade sculptate in stanca de intemperii, care poate fi ocolit prin stanga, unde nimerim pe prima serie de lanturi. Se urca sustinut o saritoare de circa 15 m care te scoate fix deasupra arcadelor. De aici ne putem juca in voie de-a dacii si romanii. Desigur ca romanii sunt nefericitii ramasi in coada grupului care primesc in teasta capace de bere si brichete. Fiind ecologisti adunam capacele de bere si brichetele si ne continuam drumul.

Atunci cand am fost noi, la baza grohotisului dinaintea Zaplazului era un adevarat bulevard. Majoritatea se oprea insa sa admire arcadele si sa priveasca cu neincredere micul nostru grup (Eu, Walter, Cosmin, Bogdan si Adi). La randul nostru ne-am oprit sa preparam cateva din prafurile magice ale lui Cosmin, care trebuia sa-ti dea oaresice forte noi, in schimb ne-a apucat o criza de ras care a tinut vreo 10 minute pana cand am terminat de baut izotonicul.


grohotisul de la Zaplaz




La Zaplaz

Dupa ce trecem de Zaplaz, traseul serpuieste printre tancuri si muchii dupa cum bine zicea Emilian Cristea:

"Suntem uimiti de maretia peretilor verticali, de lumea de tancuri si muchii, de valcelele cu grohotis sau branele pline cu flori. Cu putin noroc si daca nu facem galagie, putem zari chiar si caprele negre. Acest relief se datoreaza exclusiv rocilor calcaroase, mai precis, proprietatii acestora de a fi solubile, relieful carstic fiind opera exclusiva a dizolvarii. In aceasta zona, stiva de calcare atinge cea mai mare grosime din masiv (aproximativ 600 m)."


Io




unul din pasajele sexy


"Ualtar"


Adi


Poienita de unde ne intersectam cu Braul de Mijloc


Pe creasta.

Partea interesanta a turei a fost pariul facut cu Dumi, care plecase dinspre refugiul Ascutit si cu care aveam rendez vous la refugiul Grind II, pe creasta, la iesirea din traseu. Pentru fiecare 10 minute de intarziere din momentul in care primul grup ajungea la refugiu, ceilalti trebuiau sa dea cate o bere. Dumi a avut de dat vreo 24...


Dumi "punctualul"

Coborarea s-a facut pe versantul estic, spre refugiul Grind I - Table - Cheile Pisicii - Prapastiile Zarnestiului. Poteca este mult mai putin solicitanta si trece pe langa avenul pomenit la inceputul postarii.

Cateva cuvinte despre aven:

A fost descoperit in anul 1985 de o echipa de speologi din Campulung Muscel. Este situat in bazinul Vaii Grindu, la circa 200m sub Creasta Pietrei Craiului, intrarea in aven se afla la altitudinea de 1920m. Are o denivelare de -540m, fiind situat pe primul loc in Romania si pe locul 8 pe plan mondial. Avenul este format dintr-o succesiune de puturi verticale intrerupte de platforme si galerii orizontale sau usor descendente. Urmele de eroziune fac dovada ca in perioadele ploioase apele de suprafata se dreneaza violent prin golul avenului, fapt ce explica partial lipsa izvoarelor de suprafata din apropierea crestei.

Piatra Craiului in Martie...altfel

Ceea ce veti citi mai jos nu se vrea a fi un manifest impotriva emisiunii lui Bear Grylls, "Tehnici de supravietuire".

Intro:

Si vreau sa vii si tu, sa mergem impreuna
Sa impletim acolo a Craiului cununa
Din garofite rosii si din bujori de munte
Din liliac si flori de colt carunte
Hei, hai, liliac si flori de colt carunte

Cum Romica Jurca flutura amenintator codul galben deasupra capului, plictisit de o noua ninsoare abundenta pe plaiurile dambovitene, am decis urmatoarele:

- vorbit cu cei doi bezmetici:



Cosmin "Grand Master Melcuc"



Walter "Ray Mears"

si unicul, inegalabilul...



...Eu...Seful de trib

- hotarat sa plecam in zorii zilei spre Zarnesti si sa urcam la refugiul din Saua Funduri, la extremitatea sudica a crestei Pietrei Craiului. Scopul, in naivitatea noastra, a fost sa facem poze din creasta la apus si rasarit. Ne lovise amorul artei si eram in transa...ca sa zic asa.

Zis si facut. Problema era ca plecand cu primavara-n suflet nu ne-am asteptat nici o secunda ca zapada sa fie in unele locuri pana la brau, cu atat mai mult cu cat in cele doua zile nu ne-am intalnit decat cu...2 oameni...asta inseamna ca facutul potecii prin zapada a fost inclus in program.
Drumul pana la "Table" si stanele din zona, asa cum il stim, plictisitor si lung al dracului nu merita povestit. Poate doar o poza:



O voi intitula: "Natura eclipsand oamenii/intrusii"

Urmeaza apoi urcusul spre refugiu, nimic deosebit...O poteca prin padure care te duce sus in golul alpin de unde poti vedea (atunci cand nu e ceata, innorat, ploua, ninge, viscoleste sau cand nu esti ranga de beat) cam toata partea sudica a crestei Craiului. Incredibil de multa zapada pentru luna martie? Nu chiar.



Iesirea din padure ne trezeste la realitate. Vant, viscol, vaj mare, prapad, aoleo mama. Exagerez desigur sa impresionez lumea. In realitate am prins o vreme ceva mai buna decat viscolul de acum trei saptamani de sus din platoul Bucegilor. Ba chiar, soarele, ne juca feste si ne imbia sa urcam mai repede sus in creasta unde norii incepeau sa se risipeasca...Haidi ba ca prindem apusu' peste crestele Iezerului si Fagarasului !



Nenea soarele jucandu-se alba neagra cu noi

Urcam si tot urcam prin viscol. Cosmin in fata sprinten ca de obicei, cu cele 60 de kile ale lui (cu tot cu rucsac).



Ajungem la baza padurii de molid de sub creasta, mai era putin si ajungeam sus la refugiu. O mica problema totusi, insignifianta chiar, atat de banala incat nici nu cred ca trebuie sa va mai zic. Marcajul lipsea cu desavarsire. Sau poate exista dar era aplicat de geniile de la salvamont pe pietre. Care pietre, dupa cum bine stim, nu stau atarnate in copac, ci pe jos, pe pamant. Care pamant avea saracul de el vreo juma de metru de zapada peste. Si stai si apuca-te sa-ti aduci aminte cand ai fost ultima data in Saua Funduri si pe unde ai luat-o. Vedem deasupra noastra clar saua si cu cu stalpul indicator din ea, insa gasirea traseului ne pare imposibila. Plecam si incercam sa dibuim o cale sa ajungem oriunde in creasta. Viscolul se inteteste, creasta dispare, padurea devine tot mai deasa. Si incepem sa pomenim, ca tot romanu, neamurile de gradul I, II si III al celor care au marcat poteca pana-n creasta.
Pe masura ce se intuneca, ne dam seama ca avem fie varianta dormitului in padure, la mila vantului, o idee buna doar daca te cheama Bear Grylls si ai dupa tine un elicopter si o echipa de 10 oameni, fie sa coboram cat mai repede si sa ramanem la una din stanile de la "Table".
Coboram, pe intuneric, la propriu, pentru ca experienta noastra pe munte se rezumase la uitatul bateriilor noi de la frontale acasa. Din trei "felinare", unul era chior din nastere, unul avea bateriile inghetate si epuizate si unul mai rezista maxim o ora. La indemnul "ce ba nu vedeti sa mergeti noaptea?" ne urnim si o luam de-a valma spre "Table". Gasim cu mici emotii marcajul si intram in padure unde incpem sa ne tragem palme pentru isprava cu bateriile. In padure intunericul era...total. In fine. Dupa ce orbecaim putin, ajungem la prima stana, o ruina care la 9 seara, dupa o zi intreaga de mers prin zapada ni se parea Ritz.
O scurta descriere: 4 pereti din care doar 2 ofereau protectie, acoperis cu vedere panoramica spre stele, zapada cat cuprinde si cateva crengi de brad aruncate probabil de alti "norocosi" inaintea noastra pe post de saltea.
Reamenajam, intindem izoprenele, desfacem sacii si ne bagam la ...somn...cica. Eu adorm rupt de oboseala, Walter tremura langa mine si Cosmin canta si danseaza ca Kevin Costner in "Dances with Wolves". Pana pe la 1 noaptea, reusim sa ne incalzim cat sa nu spunem ca ne gasesc urmatorii turisti peste o luna intr-un cub de gheata. Apoi incercam sa adormim in reprize. Auzim lupi, ursi, elefanti, balene. Ne trezim din cand in cand sa admiram cerul instelat si sa ne deszapezim. Cu chiu cu vai trecem peste noapte gandindu-ne ca Bear Grylls e un idiot...cum sa dormi in zapada iarna fara sac? Sa-l creada Mutu!
Ne trezim si evaluam situatia. Suntem intregi, in schimb ne dam seama ca pericolul cel mai mare nu fusese hipotermia, ci (ceea ce fusese odinioara) cabana Lespezi, pe care o retrogradasem la statutul de stana. Saraca, se tinea in 3 barne.



Ritz Grand Hotel du Piatra Craiului



Ne echipam si plecam. Reeditam drumul prin Prapastiile Zarnestilor cu exceptia ca de data asta o taiem prin Cheile Pisicii.
Ajungem la masina, bagam rapid ceva la ghiozdan si o taiem spre casa. Ce-am invatat din iesirea asta? Ca marcajul proaspat aplicat pe copaci nu te duce neaparat la destinatie, ca atunci cand Romica Jurca spune ca e cod galben, e cod galben...si ca Bear Grylls e un idiot.

ZA END