FOTO Bulevardul Eroilor si imprejurimile, 2 epoci, 2 perspective (UPDATE)

Am gasit de curand pe situl Getty Images cateva instantanee luate in 1940 de pe cladirea Academiei Militare de catre Margaret Bourke-White pentru Time&Life Pictures.

Perspectiva asupra Bulevardului Eroilor, lipsit de blocuri, pe atunci denumit Bulevardul Calinderu.

Perspectiva asupra strazilor M. Petrini si Dr. Toma Ionescu

Fotografia a fost luata de pe acoperisul Academiei, la fel ca si in prima fotografie, blocurile lipsesc, in 1940 intersectia strazilor Petrini si Ionescu formand o adevarata piata secundara, ca o continuare a esplanadei din fata Academiei. In dreapta apare in prim plan vila Mimi, cu cei doi lei impunatori de la intrare. Scarile din fata vilei care fac legatura intre strazile Prof. Rainer si Dr. Grigore Romniceanu nu fusesera construite.

Perspectiva asupra strazilor Demosthene, Felicia Racovita si Ana Davila

Prin bunavointa lui Armyuser m-am ales si cu o harta a zonei din 1943 (mari diferente nu-s: numele celor doua   mari bulevarde si stadionul Progresul care nu aparuse inca).

Si in final o poza luata in perioada anilor '60-'70. Bulevardul fusese resistematizat, au aparut fantanile din fata Academiei si s-a deschis traficul pe axul central.

7 fotografii rare din Cotroceniul interbelic

Revin la ideea de baza a ble(o)gului, cartierul Cotroceni.
In primul rand tin sa multumesc lui Beren_me de pe forumul Skyscrapercity pentru postarea unei serii senzationale de imagini rare cu Bucurestiul anilor '30 - '40, printre care si fotografiile de mai jos. SURSA IMAGINILOR AICI:

Incepem cu Biserica Sf. Elefterie Nou fotografiata din strada Dr. Lister

Strada Dr. Lister fotografiata de pe dealul dinspre Sos. Panduri. In dreapta se afla terenurile de tenis ANEF, actualul stadion Cotroceni.

O casa pe strada Romniceanu in vecinatatea parcului cu acelasi nume.

si situatia actuala:

Casa celebrului fotograf Willy Pragher.

Si alte doua imagini surprinse pe strazile din cartier, promit sa identific corect locatia.

Si intr-un final o fotografie a strandului Bragadiru, o ipostaza destul de rara in spatiul virtual, mai rara decat o cometa am putea spune

Strandul nu mai exista astazi. Se afla cam pe locul actualului hotel Marriot, sper sa nu gresesc. Daca subiectul totusi suscita interes...puteti citi mai multe AICI.

1939

Dupa amiaza clasica de duminica, adancita intr-o moleseala placuta de sfarsit de august la poalele Fagarasului pe plaiuri argesene. Biblioteca imi face cu ochiul si tentatia ma impinge catre cartea cu impresii de calatorii a unui grec, Kostas Uranis, De la Atlantic la Marea Neagra. Hai ca tre' sa fi scris si ceva despre romani. Pare editie noua si la fel de bine pare scrisa recent. Ia sa rasfoim...
Capitolul VII, Romania. Mai intai citim introducerea...pare promitatoare, "aerul pur" din Sinaia, originea misterioasa a "mandrului popor", regretele autorului privind modul in care a strabatut tara, "in fuga autocarului"...

subcapitol "Viata la Bucuresti".

"Bucurestiul nu are nici monumente istorice importante, nici muzee celebre, nici clima placuta, nici aspect pitoresc si nici imprejurimi frumoase.

Cladit la ses, nu are nici macar privelisti panoramice, pe care le proslavesc ghidurile Baedeker - iar raul lui, Dambovita, este atat de lipsit de insemnatate, atat de "infim" - cum il numea Paul Morand, incat au preferat sa-i acopere albia cu o magistrala asfaltata, ca sa nu fie vizibil.

Cu toate acestea, e un oras care place si care este iubit mai mult decat alte orase..."

Pana in acest punct eram sigur ca autorul facea parte din categoria acelor occidentali visatori care gasesc Romania o destinatie exotica si plina de mister...wow...inca unul. Dar nu. Albia acoperita...? Interesant. Sa fie oare vorba de capitala interbelica?

Continuam..."Nu pentru ca ar fi "cea mai vie, cea mai eleganta, cea mai europeana dintre capitalele balcanice", dupa cum l-a apreciat un scriitor francez. Acest fapt ar fi suficient, de vreme ce Tirana este...inexistenta, Sofia neimportanta, Belgradul posomorat, iar Atena, desi unica in lume din multe puncte de vedere, mai are inca multe lipsuri, astfel incat nu poate fi considerata drept megalopolis european. Ci pentru ca intr-o epoca in care Viena nu mai reprezinta nimic si nu mai este nici macar umbra celei ce a fost odinioara, Bucurestiul are stilul, farmecul si dulcea savoare a vietii pe care o avea la vremea ei capitala dualistei monarhii austro-ungare, in fericitele vremuri ale trasurilor fara acoperis si ale umbrelelor, ale valsurilor si ale baladelor...

Intr-adevar, Bucurestiul, desi oras mare si intru totul modern, nu are aerul american pe care-l afiseaza din ce in ce mai mult megalopolisurile europene, cu multicolorele reclame nocturne de pe strazi, cu febra si cu uniformitatea vietii lor, cu diabolica circulatie a automobilelor si cu marile si anonimele lor multimi de oameni care circula pe marile artere sau intra si ies intruna din pasajele subterane, cu ritmul alert si preocupat al furnicilor si care cutreiera trotuarele, iar in momentul cand politistii dau semnalul se sincronizeaza aidoma alergatorilor care reactioneza la impuscatura ce anunta stratul intr-o cursa.

La Bucuresti, viata se desfasoara "fara bici". E o viata fara nervozitate, fara duritate si fara asperitati. Nu are nimic care sa te zoreasca - si inca si mai putin - ceva care sa se petreaca in graba. Oamenii nu sufera din cauza ei, ci se bucura de ea. Este o viata usoara, domoala si agreabila: in acest oras cu ierni grele, viata se deruleaza ca un "Golf Stream".

Acolo, drumetii nu se imping unii pe altii ca sa ajunga mai repede la destinatie. Au pasul fara de grija al plimbaretilor; zabovescin fata vitrinelor, mai adasta, in picioare, la intrarea cafenelelor si in coltul trotuarelor, precum madrilenii de dinaintea revolutiei la Puerta del Sol, ca sa taifasuiasca si sa urmareasca din priviri frumoasele trecatoare - iar schimbarea garzii palatului, cu muzica ei, cu uniformele in culori vii ale soldatilor, cu castile lor in franjuri, care seamana cu niste jeturi de fantana arteziana, cu rigiditatea ca de plumb a corpurilor lor si cu cadrilul complicat al alinierilor, reprezinta un specatcol pentru care multa lume isi gaseste timp disponibil, in fiecare zi inainte de amiaza.

De altfel, cafenelele si cofetariile, care sunt in totalitatea lor de tip vienez si unde prezenta continua a femeilor, multe si frumoase, dau un aer de salon, sunt de-a lungul intregii zile pline de o lume fara ocupatie, eleganta, multumita si fericita; si isi au, aidoma cafenelelor dinainte de razboi din Viena si Paris, clientii lor vechi si statornici si figurile lor pitoresti: ziaristi, literati, politicieni, multi "dandies", actori si burlaci imbatraniti, care sunt prezenti acolo si noaptea la locurile lor - mereu aceleasi, devorand cu aceeasi lacomie ziarele straine si "croissant"-urile, flecarind despre fel de fel de subiecte, de actualitate si de domeniul trecutului.

Toata aceasta lume este linistita si agreabila, cu inima deschisa si marinimoasa, calda - fara patima, si usoara fara sa fie superficiala. Munceste fara sa o obsedeze munca, iar in timpul distractiilor nu cauta sa se amenteasca si sa uite. este o lume careia ii place viata, care este multumita de viata si care evita sa o complice. In viata de zi cu zi, nu se plictiseste, iar in viata publica - nu se aprinde. Este, de altminteri, o lume sociabila si primitoare - in asemenea masura, incat strainul sa nu se simta niciodata instrainat in Bucuresti. "Societatea" in sfarsit, este dintre cele mai civilizate: este interesata de toate manifestarile artistice; este informata in problemele culturale internationale (cumpara si citeste carti straine); are "affinites" si contacte cu "societatile" marilor capitale occidentale si, desi bogata, e lipsita de ingamfare.Tin deja de domeniul trecutului boierii aceia, in genul celui mentionat de Paul Morand, in cartea sa despre Bucuresti, care, in urma reprosurilor manioase ce i se facusera pentru ca trasese semnalul de alarma dintr-un tren, in Austria, ca sa-l opreasca numai si numai pentru a se bucura de imaginea unui peisaj frumos, s-a intors catre sotia sa si i-a spus cu o emfatica naturalete:

- Explica-le dar, cine sunt eu!...

Lucrul de care mai are parte, de asemenea strainul in Bucuresti, este si o atmosfera de prosperitate "fara parvenitisme", raspandita pretutindeni in oras, printre locuitorii acestuia.

Pe principalele artere asfaltate, pe care circula in numar mare automobile de lux, si unde se vad in paralele masinile de ultimul tip din Europa, casele sunt toate noi, cladirile publice sunt numeroase si somptuoase si blocuri inalte si moderne se inalta in fiecare cartier. Si daca pe marginea strazilor, care sunt linistite si pe care pasii trecatorului se aud pe caldaram, exista si multe case vechi, cele mai multe dintre ele sunt mici palate cu doua etaje, apartinand bogatilor de dinainte de razboi, construite in stil vienez din 1900, care au farmecul melancolic al lucrurilor invechite. Leproasa mizerie a cartierelor populare din marile orase europene nu exista aici. Pe intreaga durata a sederii mele, doar un singur om mi-a intins o mana spre a cersi, in drum, si acela era evreu: un naufragiat al furtunii antisemite din germania, aruncat pe trotuarele Bucurestiului.

Peste tot aveai impresia unei populatii care traieste bine, care se imbraca bine si care se hraneste bine, desi indicele costului vietii este ridicat, iar viata - foarte scumpa.

Femeile se imbraca scump si elegant, taxiurile sunt toate de lux, localurile de noapte, cu languroasele viori ale tiganilor si cu cantecele lor agreate de public, fac afaceri excelente, bacaniile centrale sunt aprovizionate cu tot ce poate fi mai select si mai greu de gasit pentru a fi adus la masa, iar oamenii in restaurante - care sunt celebre pentru dimensiunea portiilor si pentru bucataria lor de calitate - stau comod pe scaunele lor, cu aceeasi multumire anticipata cu care se aseaza la locul sau un spectator caruia ii place teatrul si care stie ca va vedea o piesa buna si bine jucata.

De cate ori am laut masa cu bucuresteni, am ramas la restaurant cate doua trei ore, pentru ca, in afara de faptul ca ei epuizeaza, ca la un ritual, intreaga lista a bogatelor meniuri, de la tuica cu aperitive pana la cafele si lichioruri, mai raman si dupa terminarea meseu - ascultand cum canta orchestra de tigani, tragand cu ochiul la femeile frumoase care-i inconjoara, facand vizite de la o masa cu persoane cunoscute la alta si taifasuind...

Dar ceea ce confera vietii din Bucuresti si atmosferei acestuia un farmec deosebit, ceva ca o culoare pastel, sunt femeile, care imbina eleganta parizienelor cu feminitatea vienezelor si care se afla in centrul vietii acestui oras.

Intr-adevar, la Bucuresti femeile nu sunt doar un simplu ornament, ca o floare la butoniera; sunt o emblema. Inca putin si-as adauga: ele reprezinta ceva anume, care merita sa fie vazut, lucrul cel mai important..."

1939

Cine avea sa stie ca peste numai 6 ani viata orasului va lua incet incet o intorsatura nefasta si se va transforma sub obladuirea "fratelui de la rasarit" si a cozilor de topor locale in haosul gri ce ne inconjoara. Subiectivismul autorului esti evident, exagerarile totusi nu exista si nu cred ca stilul asemanator celorlalti autori ai epocii care elogiaza Bucurestiul este o simpla coincidenta. Orasul ramane doar cu amintirile.

Macar am ramas cu femeile frumoase...Vorba maestrului: "Fetite dulci ca-n Bucuresti, In toata lumea nu gasesti..."

Istoria Militara a Cotrocenilor

Am gasit in cartea Istoria Cotrocenilor, Lupescilor si Grozavescilor de G.M. Ionescu, un capitol interesant dedicat platoului Cotroceni, in special constructiilor apartinand armatei. Am sa redau mai jos partial textul (repet, cartea a fost scrisa la inceputul anilor 1900, prin urmare atunci cand autorul foloseste sintagma "pe locul de azi al..." sa nu va asteptati sa mai fie si astazi acelasi lucru):

TABARA DE LA COTROCENI

In anul 1863 prin decretul 5380 din 29 iulie se aproba infiintarea unei tabere pe platoul Cotroceni; "caci concentrarea trupelor in tabere - dice raportul catre Domn - este singurul mijloc de a putea desavarsii instructia unei armate, de a desvolta spiritul de corp printre oficeri prin obicinuinta de a vietui in comun, de a deprinde pe sefii de corpuri cu tactica cea mare, prin evolutiile armatelor combinate; in fine taberile fiind adevarata si singura scoala in timp de pace in care o armata se pote constitui cu soliditate si deprinde cu ostenelile vietei militare."
(...)
S'a construit tabara in apropierea Bucurescilor, pentru inlesnirea aprovisionarei trupelor cu cele necesare din Bucuresci, afara de pesmet si paine, pentru care s'a construit cuptore de camp in gradina Pencovici, (adi - adica pe la 19040 - Manutanta centrala), ceea-ce constituia un inceput de "manutentiune militara". In fie-care corp s'au intocmit cantine pentru oficeri.
Trupele se aflau adapostite prin corturi si barace.
In diua de 11 August s'a inaugurat tabara printr'un Te-Deum in presenta Domnitorului.


DOBRE NICOLAI - constructorul cladirilor armatei si a fabricii de tutun de la Belvedere (pentru petrecareti, este vorba de cladirile din spatele fostului club Bavaria din Regie)

(...)
Am spus ca soldatii erau adapostiti in baraci de scinduri si corturi. Atat baracile cat si corturile ocupau positiunea imediat dinaintea curtei palatului si biserecei de la Cotroceni, mergand paralel pe drumul Sarei, ori mai propriu vorbind, cu linia ferata, ca apoi sa apuce in diagonala spre actuala tabara.
Capela era in mijlocul taberei, iar ambulanta pe locul unde se afla asta-di Institutul Botanic. Linia tirului incepea de langa podul Domnei spre raza fortificatiunilor. O erbarie s'a construit in marginea nordica a platoului si cade asta-di in cuprinsul depositului de munitiuni, cum si alte cladiri, cari vor servi mai tarziu de magasii pentru Pyrotechnie, care in curand se va infiinta aici, dupa ce tabara se va stramuta la 1869 pe campia Turcenilor si a Movilenilor, doue satisoare situate pe malul Siretului, la 8 kilometri spre apus de Tecuciu.

"PYROTECNIA ARMATEI"

Cuvantul Pyrotechnie provine din greaca si inseamna foc si arta, mestesug sau sciinta de a prepara artificii, fie pentru placere, ori pentru necesitatile artileriei cum si fabricatiunea munitiunilor de infanterie.
Exista o singura Pyrotechnie in toata tara si este pusa sub autoritatea imediata a Ministerului de Resboiu si Inspectorului general al Artileriei pentru tot ce privesce serviciul special al acestui stabiliment.



"PYROTECNIA ARMATEI"

Vechimea pyrotechniei nu se ridica de cat la cel mult la 40 de ani, si nu singura, adica considerata ca stabiliment apare, ci la un loc cu arsenalul si pulberaria armatei. Causa? Grelele imprejurari prin care au trecut terile romane de la pierderea domnieni pamentene!
La anul 1860, terile romana nu se unise inca definitiv, ci existau doue ministere de Resboiu, unul in Bucuresci si altul in Iasi, c'un singur arsenal la Copou, langa Iasi, - caci despre cel din tera Romanesca nu se pomenesce inca. In budgetul acestui arsenal, pe la 1860, capitolul 17, se mentioneaza pentru prima ora cuventul "pyrotechnie" dat unui asimilat, care facea parte din personalul divisionului de artilerie.
(...)
In anul 1861 Marti 24 Ianuarie, s'a serbat pentru a II-a oare diua unierei Principatelor, si a alegerei de Domn a colonelului Alexandru Ioan Cuza; corpul oficerilor din garnizona a oferit un banchet Domnitorului, care a avut loc in salile arsenalului si la care au luat parte Mitropolitul Ungro-Vlahiei Nifon, corpul diplomatic etc. etc. Vedem dar, ca exista un arsenal si in tara Romaneasca si inca destul de maricel de ore ce avea sale incapatoare, in care sa se dea un asemenea banchet.
(...)
In anul 1861 Noembre 23 s'a decretat ca Directiunea stabilimentelor militare sa fie divisata in trei sectiuni, care cuprindea:

sectia I Pirotechnica
- un atelier pentru confectionarea munitiei si a artificiilor necesare armatei, este tot odata insarcinat cu instructia teoretica si practica a omenilor detasati, spre a forma artificii pentru artilerie.
- un atelier pentru fabricarea si incarcarea capsulelor de resboiu.
- un laboratoriu de chimie pentru analisele si cursul de Chimie.
- depositele de praf.
sectia II Arsenalu de constructii
- un atelier pentru constructia si reparatie trasurilor si afetelor armatei.
- un atelier de armuriei, pentru reparatia si transformarea armelor de foc portative. Acest atelier va forma si armurieri pentru infanterie.
- o fonderie pentru confectionarea projectilelor de artilerie si pieselor mecanice si a masinelor stabilimentelor.
- un atelier mecanic pentru constructia si reparatia masinelor.
- deposite de arme.
(...)
Prin inalt decret in 24 Noembre 1873, se separa Pirotechnia de Arsenal si se decreteza si infiintarea unei scole de artificieri, care functioneza si pana asta-di.
Se hotaraste ca localul Pirotechniei sa se faca pe platoul Cotrocenilor. Locul insa, pe care urma sa se construiasca incaperile stabilimentului, era dat cu embatic la mai multe persone, intre cari citam pe Dr. Davila, Nedea, capitanul Ivanovici Liubomir si altii pe cari statul a trebuit sa i exproprieze mai intaiu si apoi sa se incepa constructiunile, ceea-ce s'a si facut.
(...)
Intre anii 1868 - 70 s'a mai construit si alte dependinti. Dupa ridicarea taberei de pe platoul Cotrocenilor si stramutarea ei la Furceni, acele dependinti au remas de-o-cam data pentru intrebuintari potrivite nevoei timpului. Cu ocasia separarei Pirotechniei de Arsenal si asedarea ei pe platoul Cotroceni, pe langa cladirile deja existente, a inceput sa se construiasca alte cladiri fara dispositiuni simetrice si usor de priveghiat.

Din ciclul unde se duc mustele iarna

Dar vegetatia din Bucuresti unde se duce? Am gasit in sapaturile mele arheoblogice un set de poze facute de Hans Oerlemans in '73 si '80 pe forumul Tram Club Romania. Daca sunteti interesati va puteti pierde in mod util 10 minute din pretiosul timp petrecut la birou: http://tramclub.org/viewtopic.php?t=5344

Si-acum astept berile din partea celor de pe Tram Club ca le fac reclama...gratis.
Am selectionat cateva dintre instantanee, facute in Piata Operei si pe Splaiul Independentei. Toate au legatura cu Cotroceniul sau zonele adiacente mai mult sau mai putin. Lucrul care te frapeaza este explozia de vegetatie (raritate in ziua de azi), care din cauza de buldozer si betoane a explodat definitiv intru gloria omului noi si al societatii multilateral dezvoltate.







In ceea ce priveste Piata Operei, partea dinspre strada Elefterie, modificarile sunt relativ putine: parcul actual din fata bisericii Sf. Elefterie ocupa o suprafata ceva mai mare, insa a avut loc acelasi proces invers proportional in materie de vegetatie.
In spatele monumentului Eroilor Sanitari, a rasarit in '79 gura de metrou de la statia Eroilor si odata cu ea au disparut si o parte din arborii pe care ii admiram in pozele de mai sus. Dambovita era strajuita de o perdea de verdeata pana in momentul betonarii malurilor. Acum, ceea ce a urmat este o chestie ce tine de teoria relativitatii constiintei umane. Copacii plantati pe marginea raului dupa lucrarile edilitare din anii '80 ar fi putut lua locul celor dinainte daca stimabilii din primarie s-ar fi ingrijit de acest aspect. Probabil era un lucru insignifiant pentru un oras atat de mare si cu un potential economic enorm...spatiul verde...pfuai...ce copilarii.