luni, 6 septembrie 2010

Davila, Brandza si Botanica

Gradina Botanica Bucuresti, unul din cele 4 puncte de referinta ale Cotroceniului, este opera mai multor personalitati ale culturii si stiintei romanesti, printre care Dimitrie Brandza sau D. Grecescu, in frunte cu Carol Davila, un francez de origine italiana mai roman decat toti ceilalti.

                                                 Carol Davila

Ca o continuare a articolului de AICI, iata un pasaj destul de interesat despre cel care a fost Carol Davila, frantuzul care a acceptat sa ne puna pe picioare sistemul medical, cu mai bine de 100 de ani inainte ca altii sa-l puna pe butuci. Daca mai are stra-stra-nepoti cu bani si intentii nobile ii asteptam.

Dimitrie Grecescu (academician român, botanist, medic, membru titular (1907) al Academiei Romane)

Fragmentul este din cartea Istoria Cotrocenilor, Lupescilor si Grozavescilor de G.M. Ionescu:

" S'a nascut in 1828 la Parma, dintr'o familie franceza; si-a facut cursurile liciale la Limoges; studiaza medicina si farmacia la Angers. In 1849 ivindu-se holera in franta, compuse o licore anti-cholerica si cunoscuta sub numele de "Picaturile lui Davila". In 1852 obtine gradul de doctor. Principele Stirbey, cere guvernului francez sa-i trimita un doctor priceput; facultatea din Paris fiind consultat, trimite pe Davila.
"Nici o data dice D-l Dr. Istrati, alegerea nu a fost mai fericita, caci nici odata un om, nu va putea sa produca mai mult si sa iubeasca mai mult tara in care a fost trimis." La 13 martie 1853 sosit in tara, este numit imediat medic sef al armatei. Davila propune infiintarea unei scoli de medicina; Ceva mai tarziu infiintarea gradinei botanice de la Cotroceni si scolei de Farmacie, lui se datoresce; iar in anul urmator infiinteza scola veterinara si societatea medicala si sciintifica din Bucuresci; apoi in 1860 infiinteze "Asilul copiilor gasiti sau de cutie" cum li se dicea pe atunci. Dr. Davila impreuna cu Libiez, pun basele museului de Anatomia si impreuna cu Dr. Bernard-Landvay, infiinta Institutul Chimic. Scola de Medicina din Bucuresci fiind sub privegherea d-rului Davila realiseza progrese insemnate, asa in cat guvernul Francez o recunosce egala cu scolele preparatore de medicina si farmacie din imperiu. In 1864 ocupa o multime de functiuni: a) Director al serviciului sanitar; b) Medic sef al armatei; c) Director al Eforiei spitalelor civile etc.etc.
Un fapt caracteristic ne dovedesce de cata trecere sa bucura pe langa Voda Cuza. Imediat dupa improprietarirea taranilor dupa legea rurala din 1864, Mihail Cogalniceanu cel mai popular ministru care a existat vre-o data si de care popularitate se dice ca si Voda Cuza era gelos, face o inspectiune in Oltenia; a fost un adeverat triumf; dar fiindca Cogalniceanu nu'l putea suferi, Dimitrie Bolintineanu ne spune ca cu acea ocasiune Cogalniceanu a visitat si spitalul din Craiova. Davila da ordin sa nu i se faca nici o primire ca in alte parti, ci sa pue pe aleea din curtea spitalului 250 ole gole in sir. Ministrul este furios contra lui Davila si'l destitue imediat, dar Domnitorul il reintegreza, iar Ministrul isi da demisia. La isbucnirea resboiului Franco German, Davila intra in serviciul ambulantei franceze; dupa 4 luni de devotament si ostenela, cade bolnav de disenterie epidemica si remane 12 dile in pat intr'un han de la Neunkirchen. De aici inainte viata lui Davila curse dulce si vecinic activa, impartita intre multiplele sale functiuni. Conferintele si cursurile sale speciale erau ocupatiuni de predilectie pentru el. In timpul resboiului de independenta, ambulantele nostre au excelat multumita zelului lui Davila.
"Davila este pretutindenea unde am trebuinta de dansul", scria Regele Carol anuntand Reginei luarea Plevnei. Davila more la 26 August 1884 de o insuficienta aortica.
Scolele pe care Davila le-a proectat si facut au ajuns asta-di puternice focare de cultura. Armata care a iubit-o si a ingrijit-o ne-a dat independente si prestigiul national. Cati tineri savanti de asta-di, nu datoresc cultura lor lui Davila, care le-a inlesnit studiele in strainatate? Cate femei romane de asta-di n'a primit crescere si invetatura in Asilul intemeiat de el?
Nemuritorul Dr. Obedenariu ne zugravesce in Ghimpele de la 12 Maiu 1868, portretele a 26 doctori in fruntea carora gasim pe cel al lui Davila.
A tout seigneur tout honneur. Sa incepem cu Generalul: ca si Napoleon s'a dis de Dr. Davila cel mai mare bine si mai mare reu. Prin acesta chiar inamicii sei probeza ca densul este un spirit superior. Exactitutdinea si precisiunea personificata. Nascut pentru a comanda; de n'ar fi medic ar fi un general insemnat. Diarele satirice au asa multa reputatie de a fi usore, in cat nu vom fi crezuti nici acum cand vorbim serios. Cu tote acestea mentinem ce diseram.
Creionul Psilog al lui Obedenariu ni-l arata pe Davila  intreg: inteligent, cult si energic. Era in adever un spirit superior si care in tot ce intreprindea lucra manu-militari. Din acesta pricina chiar, Davila a avut si dusmani multi pigmei zuliari cari nu vor sa pricepa ca non licet omnibus adire corinthum.
Il acuzau ca este lingusitor al Palatului, ca jidan venetic ignorant si tot soiul de invective, care fara al micsora pe Davila, ii amarau insa batranetele cele atat de scump castigate. Sub titlul de Dulcamare citesc in Ghimpele de la 20 Aprilie 1869, versurile urmatore puse in gura lui Davila.
Eram dupa cum se dice un mic felcer ce punem
Lipitori si luam sange dupa ordin ce primem
................................................................
Caci eu sunt precum se spune d'un pur sange jidovesc
Imi iubesc a mea naciune cu ast merit ma falesc.

iar in Ghimpele de la 5 iunie acelas an, sub titlul Davis magnus.

Picaturi de cholera, inventie faimosa
D'a ei descoperire dreptul mi-am insusit,
Si multi cu mintea slaba crezura asta farsa
Dandu-me pe mine, drept mare iscusit.

Davila, Esculapul nostru, unul din cei mai gelosi luminatori ai romanismului, ramane sapat in slove aurite pe frontespiciul renascerei nostre; Francez prin obarsie, italian prin nascere, el a fost roman in tota viata sa."

Si cum acest articol se vrea a fi despre Gradina Botanica, sa vedem cine a fost Dimitrie Brandza, cel care poarta numele actualei gradini din Cotroceni.



S-a nascut la 10/22 Octombrie 1846 in Bivol, judetul Dorohoi (unit. administrativa interbelica - azi parte a Jud. Botosani si a Tinutului Herta din Ucraina). Primele studii le urmeaza la Iasi, iar in 1864 a fost trimis la facultatea de medicina din Paris unde studiaza concomitent si stiintele naturii. In 1867 se intoarce in tara unde, spre deosebire de azi, nu este dat in suturi afara, ci este numit prodesor de botanica si zoologie la Facultatea de Stiinte din Iasi. In 1868 pleaca din nou la Paris unde isi obtine in 1869 gradul de doctor in medicina si este laurea al facultatii pentru Teza sa asupra Gentianaceelor. In toata aceasta perioada lucreaza cu profesorul de botanica H. Bailon si este atras de aceasta ramura a stiintei. In acelasi an se intoarce definitiv in tara unde isi incepe cariera de medic secundar la spitalul Sf. Spiridon.
Tot el propune studierea stiintelor naturale la Liceul Nou si publica o carte numita...Istorie Naturala. Este numit custode al Muzeului de medici si naturalisti din Iasi si are ocazia sa studieze colectiile muzeului de flora a Moldovei. In 1874 este transferat de Maiorescu la catedra de Stiinte Naturale a Universitatii Bucuresti. Cel caruia ii luase locul era C. Exarcu, care demisionase pentru a ocupa functia de director al Gradinii Botanice.
Aici studiaza colectiile doctorului Grecescu, un alt fost director al gradinii.
In 1875 incepe sa dezvolte colectia botanica a Facultatii de Stiinte Naturale, iar un an mai tarziu este ales membru al societatii geografice romane. In 1879, in calitate de membru al Academiei Romane isi publica integral studiile. In 1882 obtine de la ministrul Aurelian dreptul de a infiinta o sectie botanica la muzeul de Istorie naturala Gr. Antipa din Bucuresti.
Pasiunea pentru botanica este concretizata in 1872 cand se desparte de catedra de Istorie naturala a Facultatii de Stiinte pentru a ramane profesor de botanica la o catedra nou formata cu aceasta ocazie.
In 1884 un incendiu distruge intreaga colectie de plante de la Muzeul de istorie naturala, ceea ce determina guvernul sa aloce fonduri pentru infiintarea unei gradini botanice la Cotroceni. De mentionat ca gradina botanica din acea perioada era pozitionata intre Universitatea Bucuresti si Biserica Rusa, exemplificativ fiind acest articol despre statuia lui Mihai Viteazul si schimbarile ce au avut loc de-a lungul timpului in jurul sau.
Initial gradina se afla tot in Cotroceni, doar ca pe locul actualului parc al Palatului Cotroceni. Dar despre asta voi scrie in continuare.
In 1885 sunt incepute primele lucrari la gradina, fiind ridicata cladirea institutului botanic si amenajate gradinile din preajma sa.
In 1895 D. Brandza moare la Slanic Moldova la numai 49 de ani. A scris:
- Considerations sur les ovaires inferes (Adansonia VII 1867)
- Note sur le plusieurs Roses du Menyanthee (Adansonia IX 1869)
- Histore botanique et therapeutique des Gentianees employees en medecine (these de doctorat en medicine. Paris 1869)
- Curs elementar de istorie naturala 3 parti. iasi 1873
- La nouvele ecole ou l'influence de travaux du professeur Baillon, Iasi 1874
- Nota asupra originei botanice si a afinitatilor terapeutice a noului medicament Jaborandi. Bucuresti 1875
- Fragmente din florea Romaniei. Bucuresti 1876
- Numirile vulgare ale plantelor (Revista literara si stiintifica, Bucuresti 1876)
- Prodromul florei romane, 1879-83
- Vegetatia Romaniei si exploatarii ei (Analele Academiei romane, seria a II-a, sectia a II-a, 1881)
- Vegetatiuniea Dobrogei cu 2 tab. (Analele Academiei Romane 1884)
- Contributiuni noui la florea Romaniei (Analele Academiei romane seria a II-a, tom XI, 1889)
- Plante noui pentru florea Dobrogei, (Analele Academiei romane seria II, tom. XI, 1889)
- Florea descriptiva a Dobrogei (1891)

Ideea unei Gradini Botanice se datoreaza asa cum am mai spus, lui Carol Davila, care cere in 1855 lui Barbu Stirbey Voda sa i se acorde fondurile necesare creerii unei gradini botanice cu un scop pe cat se poate de practic: aprovizionarea de plante medicinale, indigene si straine pentru elevii scolii de chirurgie de la "Michai-Voda", un fel de bunic al Facultatii de Medicina de mai tarziu. Datorita imprejurarilor istorice nefavorabile (razboiul Crimeei), gradina botanica a lui Davila mai are de asteptat cam inca 5 ani. Pe 5 noiembrie 1860 este inaugurata Gradina Botanica de la Cotroceni, discursurile de inaugurare fiind rostite de Davila si de ministrul instructiunei publice, principele Dimitrie Ghica. In numele domnitorului A.I.Cuza, este plantat un arbore comemorativ si cum biserica nu putea sa lipseasca, parintele Meletie, egumenul manastirii Cotroceni isi da binecuvantarea. Interesant este faptul ca locul pe care se afla noua gradina apartinea manastirii Cotroceni. D. Ghica se pare ca staruise indelung pe langa parintele Meletie sa accepte cedarea terenului reusind in cele din urma sa-l induplece.
Primul director a fost Ulrich Hoffmann care a ramas in functie pana in 1866, cand a incetat din viata.
In Istoria Cotrocenilor, Lupescilor si Grozavescilor de G.M. Ionescu aflam locatia exacta a primei gradini botanice: "Planul primitiv al gradinei coprindea tot locul din vale de la Cotroceni, ce se afla in drepta si stanga soselei adica parcul palatului regal si gradina botanica de asta-di, ast-fel, gradina era conceputa pe un plan destul de intins ca sa pota indeplini cu timpul scopul pentru care se crease. Dar mijlocele ce s-au acordat, fiind prea restranse, nu se putu pune in executiune de cat partea din stanga soselei, adica pe locul unde se afla asta-di parcul palatului regal, care continea gradina botanica si o sectiune de plante indigene, farmaceutice si economice. Acesta parte, nu s'a putut complecta, de ore-ce sumele budgetare, din ce in ce mai restranse, d'abia se puteau sustine cheltuelile de intretinere pentru lucrarile care putura fi infiintate la inceput."

Prin urmare vechea gradina ocupa o portiune din actualul parc al palatului cat si din terenurile dr. Davila, reamintind ca pe atunci nu exista str. Dr. Marinescu ce leaga Sos. Cotroceni de Bd. Eroilor si nici Bd. Eroilor Sanitari. Gradina continea:

"Scola botanica cu plante de camp. Acesta consista intr'o figura forte spatiosa de forma octogonala, in mijlocul gradinei, marginita cu o alee destul de larga si plantata cu inalti si frumosi platani. In centrul seu avea un helesteu de aceiasi forma, paralele fie-careia laturi a octogonului si separate prin carari diagonale. Totul, privit din sbor, represinta forma panzei de paiangen. (...)
Scola de pomologie, continea 70 diferiti arbori fructiferi in mare parte altoiti si mai multi arbusti.
Floraria. Aceasta nu corespundea nici de cum trebuintelor gradinei, atat prin felul si intinderea sa, cat si prin starea in care se gasesce. Totusi, in presenta atator dificultati, continea peste 1200 vase cu plante exotice de florarie temperata (arbori, arbusti si erburi).(...)
Din cauza mijlocelor restranse pentru intretinere, restul gradinei, in mare parte, era inca in starea primitiva.(...)
Totalul speciilor atingeau cifra de 3700 din cari peste 500 specii de florarie rece si temperata, iara aproape 3200 de camp."
Vechea gradina a fost mutata in 1874 in centrul orasului, pe terenurile palatului Vasile Sutu situate in fata Universitatii.

Locul pe care se afla azi noua Gradina Botanica a fost proprietatea Moarei Cotroceni pana in 1863. Dupa cum am spus, in 1884 a fost mutata pe amplasamentul actual. O scurta istorie a gradinii o aflam chiar de pe site-ul institutiei.


Lucruri bine de stiut despre istoria cladirilor din interiorul gradinii:

Serele vechi, construite dupa modelul serelor de la Liege, in perioada 1889-1891, pe o suprafata de 760 mp sunt cele mai vechi sere din tara. In momentul de fata sunt utilizate atat pentru obtinerea materialului vegetal necesar intretinerii serelor de expozitie, cat si pentru mentinerea si perpetuarea unor specii, care necesita conditii mai speciale de intretinere si nu pot fi puse la dispozitia vizitatorilor.

Herbarul Central (BUC) a fost infiintat in anul 1882 de catre profesor dr. D. Brandza. Cea mai mare parte a ars in urma bombardamentului din 4 Aprilie 1944. Au fost salvate de la incendiu in principal grupele de plante inferioare. Dintre traheofite au ramas doar cateva materiale, neinserate probabil pana la acea data. Herbarul a fost mai apoi refacut prin donatii (Herbarul Comitetului Geologic, colectia de licheni a Muzeului Antipa, colectia de ciuperci a Catedrei de Micologie).
Muzeul Botanic a fost infiintat de catre Prof. Dr. Dimitrie Brandza in anul 1882 si de-a lungul timpului a suferit o serie de transformari:
• initial era amplasat in Palatul Universitatii, apoi odata cu construirea Institutului Botanic de la Cotroceni se inaugureaza in 1891 un nou Muzeu Botanic in Gradina Botanica. Acesta este insa distrus in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial;
• in anul 1960 Prof. Dr. docent Ion T. Tarnavschi, directorul gradinii botanice construieste cu ocazia centenarului un nou Institut Botanic, iar la parterul sau organizeaza un Muzeu Botanic multidisciplinar, dar care era accesibil numai cadrelor didactice sI studentilor de la Facultatea de Biologie;
• din 1977 muzeul se extinde de la 2 camere la 22 de sali/biotopuri si este organizat pe baza principiilor ecologice de Dr. G. A. Nedelcu. Fiecare camera este conceputa ca un biotop bine determinat. S-a aplicat, pentru prima data intr-un Muzeu Botanic, zonarea sI etajarea vegetatiei, fiind subliniata unitatea lumii vii, biotopurile cuprinzand si reprezentantii lumii animale caracteristici si ei acestor etaje si zone de vegetatie.

Vechiul institut botanic, cel distrus in cel de-al Doilea Razboi Mondial, era construit in partea dinspre platoul Militari a gradinii. G.M. Ionescu o descria ca fiind o "cladire construita amenageata si dotata cu tote instrumentele, aparatele, colectiunile si instalatiunile necesare pentru a obicinui pe studenti prin lucrari practice la microscop si lupa, cu observarea si studiarea plantelor si produselor lor, precum si de a'i face sa experimenteze in laborator asupra fenomenelor vietei vegetale. (...) El se afla cladit in partea vestica si cea mai ridicata a gradinei botanice la Cotroceni, in fata palatului princiar. Ca si gradina botanica, acest institut s'a cladit in urma staruintelor ne incetate ale profesorului D. Brandza. Institutul botanic a fost terminat in 1892. Cladire mare si frumosa in stil maur, el cuprinde doua fatade, una spre apus si alta spre rasarit, ambele unite prin doua galerii laterale, iar la mijloc prin amfiteatre. Intre galeriile laterale si amfiteatru sunt doua mici curti interne.
Amfiteatrul in care se fac prelegerile, forte frumos si amenajat pentru tot felul de demonstratiuni, pote sa cuprinda peste 800 de auditori"

Una din putinele imagini cu vechiul institut botanic

Harta gradinii botanice
Si o serie e imagini din Gradina Botanica la inceput de septembrie:


Intrarea cu noua sigla, care se preta mai bine la Zoo
Bustul Dr. D. Brandza
Muzeul
Bustul lui D. Grecescu

Lucky number...huh

duminică, 29 august 2010

7 fotografii rare din Cotroceniul interbelic

Revin la ideea de baza a ble(o)gului, cartierul Cotroceni.
In primul rand tin sa multumesc lui Beren_me de pe forumul Skyscrapercity pentru postarea unei serii senzationale de imagini rare cu Bucurestiul anilor '30 - '40, printre care si fotografiile de mai jos. SURSA IMAGINILOR AICI:

Incepem cu Biserica Sf. Elefterie Nou fotografiata din strada Dr. Lister

Strada Dr. Lister fotografiata de pe dealul dinspre Sos. Panduri. In dreapta se afla terenurile de tenis ANEF, actualul stadion Cotroceni.
O casa pe strada Romniceanu in vecinatatea parcului cu acelasi nume.
si situatia actuala:
Casa celebrului fotograf Willy Pragher.
Si alte doua imagini surprinse pe strazile din cartier, promit sa identific corect locatia.
Si intr-un final o fotografie a strandului Bragadiru, o ipostaza destul de rara in spatiul virtual, mai rara decat o cometa am putea spune
Strandul nu mai exista astazi. Se afla cam pe locul actualului hotel Marriot, sper sa nu gresesc. Daca subiectul totusi suscita interes...puteti citi mai multe AICI.

joi, 26 august 2010

1939

Dupa amiaza clasica de duminica, adancita intr-o moleseala placuta de sfarsit de august la poalele Fagarasului pe plaiuri argesene. Biblioteca imi face cu ochiul si tentatia ma impinge catre cartea cu impresii de calatorii a unui grec, Kostas Uranis, De la Atlantic la Marea Neagra. Hai ca tre' sa fi scris si ceva despre romani. Pare editie noua si la fel de bine pare scrisa recent. Ia sa rasfoim...
Capitolul VII, Romania. Mai intai citim introducerea...pare promitatoare, "aerul pur" din Sinaia, originea misterioasa a "mandrului popor", regretele autorului privind modul in care a strabatut tara, "in fuga autocarului"...

subcapitol "Viata la Bucuresti".

"Bucurestiul nu are nici monumente istorice importante, nici muzee celebre, nici clima placuta, nici aspect pitoresc si nici imprejurimi frumoase.
Cladit la ses, nu are nici macar privelisti panoramice, pe care le proslavesc ghidurile Baedeker - iar raul lui, Dambovita, este atat de lipsit de insemnatate, atat de "infim" - cum il numea Paul Morand, incat au preferat sa-i acopere albia cu o magistrala asfaltata, ca sa nu fie vizibil.
Cu toate acestea, e un oras care place si care este iubit mai mult decat alte orase..."

Pana in acest punct eram sigur ca autorul facea parte din categoria acelor occidentali visatori care gasesc Romania o destinatie exotica si plina de mister...wow...inca unul. Dar nu. Albia acoperita...? Interesant. Sa fie oare vorba de capitala interbelica?

Continuam..."Nu pentru ca ar fi "cea mai vie, cea mai eleganta, cea mai europeana dintre capitalele balcanice", dupa cum l-a apreciat un scriitor francez. Acest fapt ar fi suficient, de vreme ce Tirana este...inexistenta, Sofia neimportanta, Belgradul posomorat, iar Atena, desi unica in lume din multe puncte de vedere, mai are inca multe lipsuri, astfel incat nu poate fi considerata drept megalopolis european. Ci pentru ca intr-o epoca in care Viena nu mai reprezinta nimic si nu mai este nici macar umbra celei ce a fost odinioara, Bucurestiul are stilul, farmecul si dulcea savoare a vietii pe care o avea la vremea ei capitala dualistei monarhii austro-ungare, in fericitele vremuri ale trasurilor fara acoperis si ale umbrelelor, ale valsurilor si ale baladelor...
Intr-adevar, Bucurestiul, desi oras mare si intru totul modern, nu are aerul american pe care-l afiseaza din ce in ce mai mult megalopolisurile europene, cu multicolorele reclame nocturne de pe strazi, cu febra si cu uniformitatea vietii lor, cu diabolica circulatie a automobilelor si cu marile si anonimele lor multimi de oameni care circula pe marile artere sau intra si ies intruna din pasajele subterane, cu ritmul alert si preocupat al furnicilor si care cutreiera trotuarele, iar in momentul cand politistii dau semnalul se sincronizeaza aidoma alergatorilor care reactioneza la impuscatura ce anunta stratul intr-o cursa.
La Bucuresti, viata se desfasoara "fara bici". E o viata fara nervozitate, fara duritate si fara asperitati. Nu are nimic care sa te zoreasca - si inca si mai putin - ceva care sa se petreaca in graba. Oamenii nu sufera din cauza ei, ci se bucura de ea. Este o viata usoara, domoala si agreabila: in acest oras cu ierni grele, viata se deruleaza ca un "Golf Stream".
Acolo, drumetii nu se imping unii pe altii ca sa ajunga mai repede la destinatie. Au pasul fara de grija al plimbaretilor; zabovescin fata vitrinelor, mai adasta, in picioare, la intrarea cafenelelor si in coltul trotuarelor, precum madrilenii de dinaintea revolutiei la Puerta del Sol, ca sa taifasuiasca si sa urmareasca din priviri frumoasele trecatoare - iar schimbarea garzii palatului, cu muzica ei, cu uniformele in culori vii ale soldatilor, cu castile lor in franjuri, care seamana cu niste jeturi de fantana arteziana, cu rigiditatea ca de plumb a corpurilor lor si cu cadrilul complicat al alinierilor, reprezinta un specatcol pentru care multa lume isi gaseste timp disponibil, in fiecare zi inainte de amiaza.
De altfel, cafenelele si cofetariile, care sunt in totalitatea lor de tip vienez si unde prezenta continua a femeilor, multe si frumoase, dau un aer de salon, sunt de-a lungul intregii zile pline de o lume fara ocupatie, eleganta, multumita si fericita; si isi au, aidoma cafenelelor dinainte de razboi din Viena si Paris, clientii lor vechi si statornici si figurile lor pitoresti: ziaristi, literati, politicieni, multi "dandies", actori si burlaci imbatraniti, care sunt prezenti acolo si noaptea la locurile lor - mereu aceleasi, devorand cu aceeasi lacomie ziarele straine si "croissant"-urile, flecarind despre fel de fel de subiecte, de actualitate si de domeniul trecutului.
Toata aceasta lume este linistita si agreabila, cu inima deschisa si marinimoasa, calda - fara patima, si usoara fara sa fie superficiala. Munceste fara sa o obsedeze munca, iar in timpul distractiilor nu cauta sa se amenteasca si sa uite. este o lume careia ii place viata, care este multumita de viata si care evita sa o complice. In viata de zi cu zi, nu se plictiseste, iar in viata publica - nu se aprinde. Este, de altminteri, o lume sociabila si primitoare - in asemenea masura, incat strainul sa nu se simta niciodata instrainat in Bucuresti. "Societatea" in sfarsit, este dintre cele mai civilizate: este interesata de toate manifestarile artistice; este informata in problemele culturale internationale (cumpara si citeste carti straine); are "affinites" si contacte cu "societatile" marilor capitale occidentale si, desi bogata, e lipsita de ingamfare.Tin deja de domeniul trecutului boierii aceia, in genul celui mentionat de Paul Morand, in cartea sa despre Bucuresti, care, in urma reprosurilor manioase ce i se facusera pentru ca trasese semnalul de alarma dintr-un tren, in Austria, ca sa-l opreasca numai si numai pentru a se bucura de imaginea unui peisaj frumos, s-a intors catre sotia sa si i-a spus cu o emfatica naturalete:
- Explica-le dar, cine sunt eu!...
Lucrul de care mai are parte, de asemenea strainul in Bucuresti, este si o atmosfera de prosperitate "fara parvenitisme", raspandita pretutindeni in oras, printre locuitorii acestuia.
Pe principalele artere asfaltate, pe care circula in numar mare automobile de lux, si unde se vad in paralele masinile de ultimul tip din Europa, casele sunt toate noi, cladirile publice sunt numeroase si somptuoase si blocuri inalte si moderne se inalta in fiecare cartier. Si daca pe marginea strazilor, care sunt linistite si pe care pasii trecatorului se aud pe caldaram, exista si multe case vechi, cele mai multe dintre ele sunt mici palate cu doua etaje, apartinand bogatilor de dinainte de razboi, construite in stil vienez din 1900, care au farmecul melancolic al lucrurilor invechite. Leproasa mizerie a cartierelor populare din marile orase europene nu exista aici. Pe intreaga durata a sederii mele, doar un singur om mi-a intins o mana spre a cersi, in drum, si acela era evreu: un naufragiat al furtunii antisemite din germania, aruncat pe trotuarele Bucurestiului.
Peste tot aveai impresia unei populatii care traieste bine, care se imbraca bine si care se hraneste bine, desi indicele costului vietii este ridicat, iar viata - foarte scumpa.
Femeile se imbraca scump si elegant, taxiurile sunt toate de lux, localurile de noapte, cu languroasele viori ale tiganilor si cu cantecele lor agreate de public, fac afaceri excelente, bacaniile centrale sunt aprovizionate cu tot ce poate fi mai select si mai greu de gasit pentru a fi adus la masa, iar oamenii in restaurante - care sunt celebre pentru dimensiunea portiilor si pentru bucataria lor de calitate - stau comod pe scaunele lor, cu aceeasi multumire anticipata cu care se aseaza la locul sau un spectator caruia ii place teatrul si care stie ca va vedea o piesa buna si bine jucata.
De cate ori am laut masa cu bucuresteni, am ramas la restaurant cate doua trei ore, pentru ca, in afara de faptul ca ei epuizeaza, ca la un ritual, intreaga lista a bogatelor meniuri, de la tuica cu aperitive pana la cafele si lichioruri, mai raman si dupa terminarea meseu - ascultand cum canta orchestra de tigani, tragand cu ochiul la femeile frumoase care-i inconjoara, facand vizite de la o masa cu persoane cunoscute la alta si taifasuind...
Dar ceea ce confera vietii din Bucuresti si atmosferei acestuia un farmec deosebit, ceva ca o culoare pastel, sunt femeile, care imbina eleganta parizienelor cu feminitatea vienezelor si care se afla in centrul vietii acestui oras.
Intr-adevar, la Bucuresti femeile nu sunt doar un simplu ornament, ca o floare la butoniera; sunt o emblema. Inca putin si-as adauga: ele reprezinta ceva anume, care merita sa fie vazut, lucrul cel mai important..."

1939

Cine avea sa stie ca peste numai 6 ani viata orasului va lua incet incet o intorsatura nefasta si se va transforma sub obladuirea "fratelui de la rasarit" si a cozilor de topor locale in haosul gri ce ne inconjoara. Subiectivismul autorului esti evident, exagerarile totusi nu exista si nu cred ca stilul asemanator celorlalti autori ai epocii care elogiaza Bucurestiul este o simpla coincidenta. Orasul ramane doar cu amintirile.

Macar am ramas cu femeile frumoase...Vorba maestrului: "Fetite dulci ca-n Bucuresti, In toata lumea nu gasesti..."


joi, 5 august 2010

Fragment de oras (Str. Biserica Enei, Nicolae Golescu)



































De ce nu apare nici o biserica in poaznele de mai sus?

In primul rand trebuie mentionat ca numele strazii biserica Enei nu se datoreaza bisericii aflate pe Academiei colt cu strada mai sus mentionata. Biserica Enei este un subiect sensibil pentru multi bucuresteni, in special cei care au asista la distrugerea ei in urma cutremurului din '77. Informatii despre ea gasiti aici.

Biserica de pe strada pozata mai sus poarta numele de Biserica Sf. Nicolae "Dintr-o zi". De unde aceasta porecla? O explicatie o regasim in "Istoria Bucurestilor" de Constantin C. Giurescu. Se pare ca biserica ar fi fost ctitorita de Maria Brancoveanu, sotia lui Constantin Brancoveanu. "Doamnei i se datoreaza si Biserica dintr-o zi, numita astfel dupa cea anterioara, atestata documentar in 1670, la care si punerea temeliei si tarnosirea se vede ca vor fi cazut in aceeasi zi , la un an interval. Ca s-ar fi lucrat si terminat intr-o singura zi, cum explica altii numele, ni se pare putin probabil, chiar daca ar fi vorba de un lacas de lemn. Lacasul terminat in 1702, (ingrijitor sau ispravnic al constructiei a fost vel aga Ianache Vacarescu, credinciosul sfetnic taiat odata cu Brancoveanu), a ars in 1825; cel actual pe strada Academiei colt cu strada Biserica Enei s-a terminat de zidit la 1 sept 1827, prin grija vel stolnicului Stanciu.

"Gugaluind" am mai gasit un site interesant care aloca o pagina intreaga acestei biserici. Asadar, cititi!

De ce nu am pozat si biserica? Din simplul motiv ca nu prea mai ai ce poza, baietii "in negru" avand grija sa o orneze cu termopane, aparate de aer conditionat si contoare de curent. La mai multe domle...Oricum poze sunt destule pe net.

Mai multe despre zona si fosta mahala din jurul strazii Bis. Enei aflam tot dela Giurescu:
"In sfarsit, in plasa podului Mogosoaiei sunt mahalalele Biserica dintr-o zi , purtand un nume care e mai vechi decat ctitoria dn 1702 a doamnei Marica Brancoveanu; dovada actul din 17.04.1696 prin care Constantin Brancoveanu intareste lui Ianache Vacarescu vel aga un loc de casa in Bucuresti in mahalaua de la Biserica dintr-o zi langa Ulita cea mare ce vine de la Sarindar, loc cumparat de la Voinea lefegiul, Sava seimenul si altii pe 255 de taleri; Biserica Enei, dupa lacasul vecin ridicat in veacul al 17 pe timpul, se pare, lui Antonie voda din Popesti de Iana Sarmagioaica si refacut in piatra de Safta, sotia vel logofatului Pana Negoescu, fratele doamnei Marica; pisania poarta data de 1.08.1724 (azi ctitoria nu mai exista-(!?!)."

Traiasca Giurescu!