Cotrocenii "din vale"

La sfarsitul secolului XVIII, Cotrocenii se ridicau timid la marginea orasului, intre padurea vasta de la apus si mlastinile dinspre Filaret. Mult timp, terenurile din jurul manastirii Cotroceni apartineau acesteia, singurele constructii mentionate fiind morile si colibele tiganilor caramidari din lunca Dambovitei.
Existau cateva motive pentru care lumea se ferea sa se aseze aici: proximitatea codrului ce "gazduia crema societatii" acelor vremuri, armatele care traversau teritoriul Tarii Romanesti sau o invadau pur si simplu, isi ridicau aici tabara, zona mlastinoasa era predispusa inundatiilor, raul nefiind canalizat, lipsa drumurilor si distanta mare, pentru secolul XVIII, fata de centrul orasului.

Harta intocmita de Marele Stat Major Austriac in 1791
Exceptand tiganii caramidari (mentionati in planul austriac drept zigel schaleg), pe la inceputul secolului XIX se aseaza aici cativa bulgari zarzavagii, printre care si un oarecare Nedea. Bulgarul ridica o zadruga (sat), in care majoritatea erau rude sau apropiati ai acestuia. Cum toate loturile de pamant erau detinute de egumenii de la Cotroceni, cei ce isi ridicau aici casa plateau embatic manastirii (forma de arendare a unei proprietati pe termen foarte lung, in intervalul caruia arendasul beneficia de toate drepturile de proprietate. - Din ngr. embatíkion.). In acest fel au aparut mai toate mahalalele Bucurestilor, care apoi luau numele manastirii. Cu trecerea anilor, situatia incepe a se imbunatatii, astfel ca pe la 1876 avem circa 150 de proprietari embaticari in Cotroceni.

Planul Cotrocenilor - 1876
In planul din 1876 apare Soseaua Cotroceni in forma ei incipienta, construita de Barbu Stirbey in 1853. Locuind la Cotroceni, pe tot parcursul domniei, Stirbey dorea o legatura intre Soseaua Bolintinu, actualul Iuliu Maniu si Podul Paliciului, care ducea mai tarziu catre cazarma Malmaison. Soseaua avea in lateral santuri pentru scurgerea apelor, sau cu alte cuvinte, bombe biologice cu explozie intarziata. In 3 ani, se doreste resistematizarea strazii, care este pietruita din actuala Piata Leu pana jos la cazarma.
In 1876, dupa deschiderea noului drum, Ministerul de Razboi si Ministerul Lucrarilor Publice ordona constructia unei noi cai de acces catre manastire: actualul Bulevard al Geniului, denumit asa dupa unul din batalioanele Regimentului I de Geniu, constructorul drumului.
In 1899, Soseaua Cotroceni capata infatisarea actuala in timpul mandatului primarului Barbu Stefanescu Delavrancea (scriitorul). Soseaua se armoniza perfect cu gradinile Palatului si ale Institutului Botanic, devenind un loc de promenada pentru localnici.
Constructia soselei a sectionat parcul paaltului Cotroceni, unit pana atunci cu terenul ocupat astazi de Gradina Botanica. 7 ani mai tarziu s-a infiintat prima gradina botanica din capitala, situata in partea de miazazi a palatului, pe locul ocupat astazi de parcul palatului.

Cotrocenii pe la 1900
O alta strada importanta a fost Soseaua Carol Davila. Renumitul medic cumparase teren in partea din deal, in vecinatatea manastirii. In 1862 este expropriat pentru a se construi azilul Elena Doamna. Drept despagubire, ii este oferit un teren pe actualul locul actualei Facultati de Medicina. Strada care intersecteaza Bulevardul Eoilor Sanitari langa Medicina, se numeste si astazi Carol Davila si pastreaza in mare parte acelasi traseu. Davila este cel care amenajeaza soseaua, transformand o ulita mai veche ce se infunda complet pe timpul iernii.
La inceputul secolului XX, reteaua de strazi din jurul bisericii Elefterie nu exista. In schimb, la baza dealului, la intersectia Soselei Cotroceni cu Splaiul, mare parte din stradutele inca existente, erau taiate de ceva vreme: Str, Erbariei (actuala Dr. Juvara) si Str. Foca (actuala Dr. E.M. Severin).
G.M. Ionescu considera ca un aport insemnat adus dezvoltarii cartierului a fost adus de egumenul Meletie, care a embaticat pana la secularizarea averilor manastiresti toate loturile de pamant ramase libere in Cotroceni. Fiind grec si neavand intentia sa ramana pe aceste meleaguri, se pare ca pana la venirea lui Cuza stransese destui bani cat sa isi ridice propria manastire.

Planul cadastral al Cotrocenilor la 1911

sursa

In planul de mai sus se observa destul de usor forma vechiului ostrov pe care era situata biserica Elefterie, disparut in urma regularizarii din 1880-1883. Strada Carol Davila taie de la vest la est cartierul si urmeaza linia vechiului curs al Dambovitei. In plan apar si scoala de ofiteri, cazarma Cuza si fabrica de bere Oppler.
Gara Cotroceni desfintata in 1960 apare in imediata vecinatate a palatului omonim. Putini isi dau seama ca intrarea dinspre Bulevardul Geniului este de fapt fosta gara, transformata.



O alta locatie interesanta este Societatea de tir de la poalele dealului pe care se afla fabrica Oppler. Organizatia este urmasa “Societii de Dare la Semn Bucuresci” infiintata de A.I. Cuza in 1862 (Societatea Romana de Arme si Dare la Semnu Bucuresci).

Uitandu-ma putin la legenda planului cadastral am inteles ca smarcurile de iarba stilizate de la baza dealului reprezinta de fapt vii si gradini. Era probabil un loc unde orasul se imbina intr-un mod straniu si totodata placut cu zona rurala. Este o reminiscenta a Bucurestiului fanariot si un fel de emblema arhaica a fostei aglomerari de comune din care s-a ridicat orasul de azi.

Evolutia cartierului Cotroceni in sec. XX

Prima harta este realizata in 1900 de Wagner & Debes din Leipzig. Sursa este aici



A doua harta este realizata in perioada interbelica. Sursa este aici




Si-n prezent.



Buuun. Ce vedem noi comun la cele trei planuri ale orasului? In general suficient de multe elemente cat sa intregeasca imaginea unui cartier care s-a dezvoltat in timp fara oprelisti. La 1900 existau atat Palatul Cotroceni, Gradina Botanica, Facultatea de Medicina, biserica Elefterie si Facultatea de Medicina Veterinara (Tierarzneischule). Bulevardul Calinderu nu fusese inca trasat si nici nu fusese ridicata Academia Militara. Aceasta din urma este mezina familiei, fiind construita in 1937 - 1939, proiectata de Duiliu Marcu, nenea ala care a proiectat Palatul Victoria, cladit in 1937, hotelul Athenee Palace si Cladirea Bibliotecii Academiei Romane. Insa despre "intruziunea" modernista a Academiei in inima Cotrocenilor voi mai vorbi pe parcurs.
Ceea ce nu se vede foarte clar in planul de la 1900 este existenta parcului Eroilor, care in harta interbelica apare cu tot cu Monumentul Eroilor Sanitari. Monumentul a fost realizat de Raffaello Romanelli in 1932 in cinstea eroilor din Primul Razboi Mondial si se zice ca Regina Maria ar fi reprezentata prin personajul feminin care domina ansamblul.
Strandul Bragadiru este o alta prezenta care, alaturi de stadionul ANEFS, a disparut odata cu trecerea timpului. Din ceea ce am putut gasi momentan, strandul a apartinut lui Dimitrie Marinescu Bragadiru, staroste peste fabrica de bere Bragadiru, devenita ulterior Rahova, idolul drojdierilor si concurenta serioasa pentru fabricile de bere Luther si Oppler. Alaturi de o popicarie, era pus la dispozitia lucratorilor din fabrica, pentru relaxare si cresterea randamentului, ceea ce nu prea mai vezi in ziua de azi (mama lor de capitalisti occidentali lipsiti de suflet !!!).
Stadionul ANEFS este un subiect extrem de interesant si voi incerca sa-l tratez mai in amanunt cu alta ocazie.
Strada Puisor, ce denumire, dar strada Puisor intre sine...Ce ne-a mai ramas azi este posta Puisor, care nici macar posta nu mai e. Cat despre strada Puisor, prelungire a strazii Isvor, actualul Izvor, este o straduta mica aruncata in spatele blocurilor. O posibila explicatie pentru denumirea strazii "Puisor intre sine" este chiar calea ferata care venea de undeva de pe Trafic Greu de la interesecţia cu Calea 13 Septembrie, o lua pe Str. Puisor între sine, traversa Str. Isvor la ineresectia cu Str. Puisor, trecea pe langa scoala de infanterie nr. 1 si pe langa Cazarma Cuza, traveresa Str. Uranus, apoi se oprea la Cazarma Alexandria, care era langa Arsenalul Armatei.
Langa strada Ghiulamila apare pe harta si un depou al Societatii de Transport Bucuresti, pe locul actualului spital clinic de urologie Theodor Burghele (fost Panduri). Ce-am reusit sa aflu de pe forumul Tram Club Romania este ca respectivul depou a fost demolat in anii 80 (1987!?!). Tot acolo exista si o autobaza care avea o statie garaj pe strada Puisor. Este foarte probabil ca depoul sa fi fost pe locul actualei biserici de langa spitalul de urologie.

O mentiune a istoricului Constantin C. Giurescu referitoare la ecletismul arhitectural bucurestean plaseaza Cotroceniul pe un loc aparte:

"Masa cea mare a constructiilor bucurestene in intervalul dintre cele doua razboaie mondiale o formeaza constructiile particularilor, multimea de case mici, mijlocii si mari care se ridica pretutindeni, de la centrul ocupat de blocuri si de magazine pana la marginea mahalalelor. Sunt case de toata mana si in toate stilurile, intr-un amestec caleidoscopic(...). Variatia e foarte mare, ochiul e necontenit solicitat de imagini diferite; unitatea stilistica, arhitectonica sufera insa. Doar unele cartiere construite mai in urma, in care s-a impus un anumit tip de cladire, nu de stil, cum sunt cartierele de vile de la Cotroceni sau din parcuri se prezinta mai unitar."