luni, 20 decembrie 2010

Bucureștioara

"Vorbind despre oraşul Bucureşti, voiesc a arăta şi o apă ce mergea în acea vechime prin mijlocul acestui oraş şi adăpa o parte considerabilă din el. Acea apă îşi avea izvoarele ei dimpotriva bălţii Icoanei, unde astăzi e grădina publică şi unde până în zilele noastre era baltă mare.
Acea apă pleca de la balta menţionată şi trecea prin suburbia Oţetari, Batiştea şi Scaunele şi forma o baltă pe locul unde a fost vechea Carvasara, fierăriile vechi, şi unde se vindeau rogojinile şi lemnăriile, adică în coasta grădinii de astăzi a lui Sf. Gheorghe. Acea baltă era înconjurată cu trestie, cu sălcii şi aproape de dânsa se făcea târgul sau piaţă, căci acolo erau scaunele de pescării, măcelării, manufacturile brute, şi se numea Târgul Cucului, unde, în toate primăverile, acolo, în sălcii, bucureştenii auzeau cântecul cucului. Aceasta au apucat-o şi cei ce au trăit până la 1800. Din acea baltă se scurgeam două gârliţe, cea dintâi îşi lua cursul pe dinaintea locului astăzi al Bărăţiei şi ieşind în Calea Târgului de Afară, în răspântie, unde era şi moara, pleca drept în apa Dâmboviţei, la gura de astăzi a Pieţei celei Mici, sau atunci a colţului cetăţuii Curtea Veche, despre care voi vorbi mai înainte. Cealaltă ramură de gârliţă, ca şi cea dintâi, pleca tot din acea baltă a Târgului Cucului, pornea drept pe Calea Târgului de Afară şi, trecând de-a curmeziş acea cale, pe la colţul „Hotelului de Londra", astăzi, trecea pe lângă proprietatea cunoscută nouă a lui Băltăreţu (acelea au fost casele lui Dan vistierul la anul 1594, unde au tras ienicerul turc cu cei 2000 spahii când veni a prinde pe Mihai Viteazul, şi care case fură arse de Mihai cu tunurile, când prăpădi pe turci), de acolo trecând prin curtea caselor astăzi zise ale lui Mareş, unde este Capela Bulgară, pe marginea fostului Cimitir Catolic, se strecura prin răspântiile Lucaci şi, trecând pe la spatele grădinii lui banul Udrişte, unde astăzi este uliţa Udricani, ieşea la răspântiile suburbiii Olteni, trecând la vale prin acea suburbie, astăzi uliţa Labirint, se vărsa pe lângă poarta proprietăţii căpitanului Obedenaru. Această ramură de apă se numea apă spurcată, căci toate necurăţeniile oraşului se azvârleau pe dânsa, fiind repede.
Pe marginea acestei ape a fost aşezată tabăra lui Ştefan Bathori la anul 1476, adică pe tărâmul cel spaţios şi înalt unde este astăzi suburbia şi biserica Lucaci, de unde scrise sibienilor (vezi: Şincai, vol. II, p. 96) şi unde mai în urmă aveau Văcăreştii palatele lor, iar mai târziu casele lui Zerlendi."
(Istoria fondărei orașului București - Dimitrie Papazoglu)


În memoria locuitorilor frumoasei noastre capitale, Bucureștioara este o nebuloasă, un termen arhaic pierdut în negura vremurilor. De altfel un punct de referință al vechiului oraș. Termenul de Bucureștioara nu denotă afecțiunea paternă a bucureștenilor pentru o gârlă idilică, umbrită de salcii si plopi fără soț. 
Bucureștioara nu mai este de ceva vreme în urbea dâmbovițeană și este departe de a fi acel izvor cu apă dulce pe care cine-l bea nu se mai duce. Bucureștioara a dispărut de peste un secol jumate', astfel încât nici străbunicii nu-și mai amintesc de ea. Era cel mai important afluent al Dâmboviței, pe partea stângă, izvora din balta Icoanei, pe locul Grădinii Icoanei de azi, străbătea mahalaua Săpunarilor sau Scaunelor, Targul Cucului și Șoseaua Vergului, după care se vărsa in Dâmbovița în dreptul jitniței domnești. Mai pe scurt trecea prin spatele actualului Spital Colțea, traversa Calea Călărași și se vărsa pe unde se afla azi noua Bibliotecă Națională, deși se pare ca la un moment dat se bifurca și brațul secundar trecea pe lângă hanul lui Manuc. (Mai jos am sa detaliez traseul pârăului.) 
Însăși hidronimele alternative date de mahalagii denotă repulsia: Căcaina, Căcata! Sigur că pârâul era numit și Bucureșteanca sau Gârlița, dar primele două denumiri au întâietate. G. Potra oferea explicația pentru apelativul de Căcaina: "În apele ei greu mirositoare se scurgea sau se deșerta murdalâcul curților și conținutul umblătorilor care, la acea dată nu erau vidanjate și duse departe, spre a nu se infecta aerul curat al orașului, lipsit de industrie la acea dată. Și tot în ea își aruncau măcelarii, tabacii, săpunarii și pescarii resturile îndeletnicirii lor care infectau atmosfera, mai ales în călduroasele luni de vară."
Identificarea traseului inițial al Bucureștioarei este o treabă dificilă dar nu imposibilă. Nu au existat hărți care să traseze cursul apei, planul Borroczyn din 1847, singura lucrare cartografica modernă, detaliată și contemporană cu Bucureștioara omițând-o cu desăvârșire.


Așadar...


Să facem o mică incursiune în trecut și să vedem cam pe unde curgea Bucureștioara. Evident că rețeaua stradală a cunoscut schimbări majore, uneori radicale în ultimul secol și jumătate și că multe din străzile pe care sau pe lângă care pârâul își avea cursul nu mai au același traseu sau pur și simplu nu mai există. Bazându-mă pe informațiile adunate din volumele dedicate orașului am surprins în fotografiile de mai jos aspectul actual al zonelor pe unde trecea odinioară Bucureștioara. 


Stim cu certitudine că Bucureștioara izvora din Balta Icoanei. Balta Icoanei, așa cum sugerează și numele, se afla pe locul actualei Grădini a Icoanei și a existat până în 1873 când municipalitatea a decis amenajarea parcului. Era adâncă, suficient cât să se înece un cal cu tot cu călăreț potrivit lui M. Sadoveanu:


"Ştiţi unde-i acu grădina Icoanei. Dumnealor nu ştiu, că-s oameni noi. Unde-i acu grădina Icoanei, era o mocirlă mare, un fel de baltă... Veneau şi raţe sălbatice primăvara. Din balta aceea curgea un pîrău prin Scaune, la Sfîntu Gheorghe... În preajma grădinei de la Sfîntu Gheorghe era atunci stuf mult, erau sălcii, era apa - un fel de lac, şi deacolo iar curgeau pîraie în Dîmboviţa… Pe-un pîrău era şi o moară… Domnilor! acuma nimica nu se mai cunoaşte. Acuma umblă cu bastonul dumnu căpitan prin grădina Icoanei; acu este statuie alături; dincolo e o şcoala de călugariţe... Eu toate le-am văzut. S-a întins oraşul, s-a prefăcut, apele au secat... Şi erau acolo, cum spun, noroaie şi apa, nimene nu putea trece. Şi-n fiecare noapte, între zilele Paştilor şi Înălţare, se arăta o lumină în sorburi... Umbla lumina de colo-colo. Şi cînd era lună, se vedea aşa o arătare; era o umbră, ca un abur. Umblă pe lîngă lumina aceea. Uneori parcă că umbra înalţă lumina; alteori părea că umbra iese din văpaia luminii aceleia… Rari oameni îndrăzneau să se oprească acolo şi să privească. Cei care treceau, mai curînd îşi ridicau pulpana hainei şi-şi acopereau ochii, şi înconjurau pe departe... Cîteodată cîntă umbra aceea. Cînta încet - era aşa o cîntare trăgănată, parcă era turcească, şi înceată şi lină, abia s-auzea. Într-o noapte a stat pe loc lumina şi umbra s-a dus la mănăstirea Icoanei şi a sunat clopotul: L-a auzit toată lumea. A sunat o dată, greu, şi a vuit multă vreme...
- Şi dacă aude şi aude, dacă vede şi vede frica oamenilor, se apucă un călăreţ domnesc şi vine în mahala şi cuvîntează aşa: Fraţilor creştini, mă duc să văd ce-i cu focul şi cu umbra. Îmi dau mahalagiii un leu de nume. Pe oşteanul acela îl chema Nae Pantofaru. Era fecior de negustor, dar nu-i erau acasătoate minţile. S-a dus şi s-a ispovedit, a luat sfînta împărtăşanie, preotul i-a binecuvîntat calul; a tras sabia din teacă şi s-a dus pe înserate la marginea bălţii. N-a îndrăznit lumea să se apropie. Numai aşteptau toţi pe la porţi, veste. Era întuneric mare. Şi s-a aprins pe apă lumina  şi s-a înălţat umbra. Oşteanul a dat pinteni calului şi a intrat. L-a auzit lumea strigînd şi îndemnînd calul. Pe urmă s-a făcut linişte. Flacăra şi umbra au pierit. Au venit oameni, şi strigau: Mă Nae! n-auzi, mă băiete, unde eşti?...
Nea Nae nu mai răspundea. L-a dus la adîncuri stafia, l-a tras sorbul şi s-a scufundat cu cal cu tot…"


(Mihail Sadoveanu - Despre balta Icoanei)


În vechime balta Icoanei se numea lacul Bulindroiului, după numele proprietarului acelor terenuri, aidoma lacului Cișmigiu, care se numea lacul lui Dura Neguțătorul. Se spune că lacul avea izvoare proprii și asemenea celorlalte lacuri și bălți din București, nu seca niciodată dacă nu era astupat cu moloz de localnici. De la jumătatea secolului al XVIII-lea capătă denumirea de balta de la Icoană. 
Balta Icoanei cuprindea atât actualul parc cât și scuarul de unde începe strada Polonă, suprafața estimată de N. Vătămanu în cartea "Istorie bucureșteană" fiind de circa 20000 metri pătrați.



 Biserica Anglicană



 Arthur Verona




Mai departe Bucureștioara străbătea mahalaua Săpunarilor sau Scaunelor, potrivit unui document din 1734, "unde dă Bucureștioara în ulița Scaunelor". Dar până să ajungă în mahalaua Scaunelor, avea să treacă, potrivit lui G. Potra prin "actuala strada din fața grădinii și pe unde se întretaie str. Maria Rosetti cu str. Dionisie Lupu făcea o mică baltă. De aici își continua cursul pe ulița Scaune, trecând prin spatele bisericii Batiște unde deducem , că tot Bucureștioara făcea o altă baltă - băteliștea sau batiștea, de unde vine și numele mahalalei și al bisericii.


Casa Universitarilor


Dionisie Lupu


Tot pe Dionisie Lupu

Ambasada Vietnamului

C.A. Rosetti

Strada Dionisie Lupu se continuă la sud de C.A. Rosetti cu strada Tudor Arghezi. Din moment ce în prima jumătate a secolului XIX zona din nordul bisericii Batiștei era la periferia orașului, iar traseul actual al străzilor Tudor Arghezi, David Praporgescu și Jean Louis Calderon, fosta uliță Scaune (străzi paralele ce urmează axa N-S) e puțin probabil să fie același cu cel al vechilor ulițe din planul Borroczyn din 1847 ce a precedat marelui incendiu, am dedus că Bucureștioara curgea pe lângă traseul actual al străzii D. Praporgescu (posibil undeva la jumătatea distanței dintre aceasta și Jean Louis Calderon) trecând pe lângă biserica Batiștei aflată la intersecția străzilor David Praporgescu și Batiștei.

Ambasada Vietnamului

De la intersecția străzilor T. Arghezi și C.A. Rosetti m-am îndreptat spre Str. David Praporgescu.

Strada David G.R. Praporgescu


Tot Praporgescu


Biserica Batiștei


Tot Batiștei

Strada și biserica Batiștei

Cursul probabil al Bucureștioarei pe segmentul Icoanei - Batiștei

De la Biserica Batiștei cursul apei urma traseul actual al străzii Jean Louis Calderon, fostă Alexandru Sahia, fostă Gogu Cantacuzino, fostă Polonă, fostă Scaune. În vechime acolo era mahalaua Oțetari după numele bisericii Oțetari situată la aproximativ 100 m de biserica Batiștei cum mergi spre str. Vasile Lascăr. Traversa prin actualul Bulevard Carol și se îndrepta spre spitalul Colțea unde forma un alt lac denumit Balta Cucului, după numele mahalalei din apropiere. Mai târziu balta avea să fie cunoscută sub numele de Balta de la Carvasara, balta de lângă vamă sau Lacul Suțului (după numele proprietarului terenului).

Jean Louis Calderon


În planul Borroczyn din 1853, ulița Scaune avea aproximativ același traseu al strazii Tudor Arghezi de la intersecția cu Jean Louis Calderon și până la Piața Rosetti. De acolo tăia de-a dreptul perimetrul format de B-dul Hristo Botev, actuala stradă Scaune str. Slănic și B-dul Carol, îndreptându-se spre biserica Scaune și mai departe spre Colțea. 

Cursul probabil pe segmentul Batiștei - Rosetti (fosta uliță Scaune)

Clădiri construite pe locul vechii ulițe Scaune

Strada Slănic

Biserica Adormirea Maicii Domnului (Scaune). În stânga bisericii trece actuala stradă Scaune

Balta Cucului din spatele Colței a rezistat până în 1872, când terenul a fost dăruit de Grigore C. Suțu spitalului Colțea, pe care s-a construit în 1880 aripa de pe strada Slănic.
În 1675 cu ocazia delimitării unui loc, Bucureștioara este amintită în documentul care consfințește dreptul de proprietatea al lui Stănilă, feciorul Neagului asupra terenului ce se afla "pă lăngă Bucureștioară din dosul scaunelor", adică pe locul unde se sacrificau animalele și se vindea carnea în măcelăriile din mahalaua Scaune, în spatele actualului spital Colțea. Numele mahalalei venea de la butucii de stejar pe care măcelarii tăiau carnea.
În 1695 egumenul mănăstirii Mărcuța, căruia îi fusese dăruit terenul de către Stanilă, amintit mai sus, se plânge mitropolitului că mahalagii îi nesocotiseră hotarul, fiind puși să mărturisească în fata lui Racoviță vtori portar că locul avea 30 stânjeni "în lungul Căcainei în jos, pănă în gardul jupănului Mihai sărmagiul și pe lăngă gardul lui Condrea."


Pe Slanic în spatele Colței

De la intersecția Slănic cu str. Colței facem la stânga spre Emanoil Florescu.


Str. Ion Emanoil Florescu


În 1681, Șerban Cantacuzino însărcinează pe Badea Bălăceanu, mare vornic să se ocupe de plângerea făcută de Dragomir, fiul lui Cernica Vornicul și Danciu Paharnicul, al căror loc fusese încălcat de către Radeș Bărbosul care construise pe el case și prăvălii. Din "verdictul" dat de vornic, ne putem imagina cursul apei de la biserica Scaune și până la intersecția cu calea Moșilor: locul se întindea între "ulița cea mare (calea Moșilor) până în vâlceaua ce să cheamă Bucureștioara și pre Bucuriștioara în jos pre scaunele de carne, despre besearică."
În 1720 mai mulți măcelari în frunte cu vătafii lor din mahalaua Scaune fac schimb de terenuri cu Staico logofătul, terenuri cuprinse între "Podul cel Mare (calea Moșilor) și până  în Căcata, lungul și al dumnealui și al nostru."
În 1766, Șerban Greceanu și Constantin Cocorăscu stabilesc locul prăvăliilor de carne din mahalaua Scaune trasând un hotar "în jos spre Bucureștioară".
La o privire a planului actual al zonei este posibil ca Bucureștioara să fi curs înspre Calea Moșilor intersectându-se cu str. Colței și Emanoil Florescu pe locul ocupat astăzi de case și să fi trecut la miazăzi de biserica Răsvan. G. Potra considera că pârâul traversa Str. Sfinților (str. Dimitrie Bolintineanu), "apucând pe ulița Pescăria Veche (str. General Florescu) și prin spatele bisericii Răsvan."

Emanoil Florescu


Traseul probabil pe segmentul Colțea - Calea Moșilor


Biserica Răsvan

Calea Moșilor

De la intersecția cu Moșilor, Bucureștioara o lua pe lângă hanul Niculescu în jos pe "ulicioara Radu Calomfirescu". De aici mai departe "prin curtea stolnicului Gligorașcu, prin locurile Bisericii Stelea, prin fața caselor și a proprietăților marelui neguțător Ștefan Băltărețu și prin grădina polcovnicului Zamfir ieșea în ulița Vergului" (Calea Călărași).


Casa Breslelor

Pe locul ocupat azi de piațeta din fața Casei Breslelor se afla biserica Stelea (prima Mitropolie ridicată în secolul XVI), distrusă la incendiul din 1847 laolaltă cu celelalte case din mahala. Zona este deosebit de interesantă, în special strada Radu Calomfirescu și  Stelea Spătarul fiind un ansamblu de vechi case boierești, reprezentative pentru arhitectura vernaculară din Bucureștiul secolului XIX. Toate casele au fost clădite după 1847 și cu mici excepții, până la începutul secolului XX, prin urmare valoarea istorică este incontestabilă. 
De ce ne-am oprit însă aici? Biserica Stelea apare în planul Borroczyn din 1847 și în cel din 1853. Ca o ironie, fusese menționată pe harta cu puțin timp înainte să fie distrusă de foc, fiind menționată și după aceea în 1853. Cea mai veche menționare a Bucureștioarei, din 1670, este strâns legată de biserica Stelea deoarece Dragotă Județul, conducătorul orașului din vremea lui Antonie Vodă, a inspectat zona din jurul bisericii Stelea împreună cu cei 12 pârgari pentru a delimita terenul lui Păun Clucerul. Cu acea ocazie este amintit că locul lui Păun Clucerul pornea din ulița dinspre biserica lui Mitrea vornicul (Sf. Gheorghe Vechi), "alăturea pănă peste părău, care părău se cheama Bucureștioară, pănă în Alexe dorobanțul."
În 1699 este emis un alt document în care apare numele pârâului. Este vorba de actul de vânzare-cumpărare dintre Constantin, fiul preotului Nica și cumnatul său Petru abagiul pentru un loc de casă "care merge în lung până în Bucurișteaca și în lat până în gardul mănăstirii Stelea."



Strada Stelea Spătarul


Detaliu Casa Breslelor

Stelea Spătarul


Stelea Spătarul



Traseul probabil pe segmentul Răsvan - Calea Călărași

Harta Bucureștiului la 1900 - am subliniat străzile Stelea Spătarul și Lucaci (azi segmentul cuprins între Calea Călărașilor și Bd-ul Mircea Vodă este complet modificat și leagă Hristo Botev de Matei Basarab). După ce trecea de Stelea Spătarul, Bucureștioara traversa mahalaua Lucaci 

Strada Radu Calomfirescu

Stelea Spătarul colț cu Radu Calomfirescu. Cladirea din prim plan este celebra Casă cu geamuri bombate construită în 1861.

Pe Stelea Spătarul la numerele 9-15, în apropiere de intersecția cu Hristo Botev, apele pluviale care se infiltrează în vechiul șanț al Bucureștioarei cauza până nu demult surparea străzii. Nisipul și pământul erau duse la vale producând goluri subterane.

La sud de Calea Călărași.

De aici mai departe curgea prin mahalalele Lucaci și Udricani "pe dinaintea caselor sărdarului Marco care au fost ale răposatului dvornic Grădișteanu, apoi la vale pe lângă casele spătarului Mimăcaru și pe dinaintea caselor răposatului Costea și prin mahalaua Olteni și strada Labirint (ulița lui Vasilachi) se îndrepta spre jitnița domnească (depozitul de cereale al curții domnești)." În continuare trecea ulița dinspre mahalaua Tabaci și la vale pe lângă casele paharnicului Nicolache se vărsa în Dâmbovița în apropierea fostului Institul Medico Legal, vis-a-vis de mănăstirea Radu Vodă.

Planul cadastral al zonei Unirii - Sf. Vineri (1984) Am încercuit locația fostului Institut Medico-Legal și al mănăstirii Radu Vodă unde se presupune că se vărsa Bucureștioara în Dâmbovița


Vechiul Institut Medico Legal (locația actuală a Bibliotecii Naționale din Piața Unirii)

Locația vechiului Institut Medico-Legal (Morga)

În prezent întreg perimetrul cuprins între Calea Călărași și Radu Voda este de nerecunocut, distrus de regimul comunist în proporție de 90% în anii 80. Configurația străzilor se mai păstrează doar în cazul strazilor Iuliu Barasch, Olteni și Cluceru Udricani. 


Traseul probabil al Bucureștioarei pe ultima porțiune înainte de vărsarea în Dambovița. G. Potra menționa în cartea "Bucureștii de Ieri" că înainte de vărsare, parcurgea în jur de 2 km și jumătate în linie dreaptă deși posibilitatea ca un pârâu neregularizat precum Bucureștioara să străbată orașul în linie dreaptă este foarte mică.

Pe planul lui Borroczyn din 1853 apar bisericile Sf. Nicolae Udricani pe lângă care trecea Bucureștioara și Radu Vodă, unde se presupune că se vărsa. 
Cursul Dâmboviței la nord de mănăstirea Radu Vodă era evident altul decât cel de astăzi. Privind poziționarea celor două biserici concluzionăm că actuala Bibliotecă Națională este poziționată la sud de cotul râului în partea dreapta jos a fragmentului de plan și dacă s-ar fi păstrat cursul de atunci al Dâmboviței s-ar fi aflat pe malul drept.

Dâmbovița în dreptul bisericii Bucur, în fundal turlele bisericii Sf. Troiță Radu Vodă


Internatul Teologic la 1900


Bisericuța Bucur


Mănăstirea Radu Vodă

Clopotnița mănăstirii Radu Vodă






Internatul 





Acum că am identificat (corect sper) traseul Bucureștioarei, să vedem motivele care au generat aversiunea bucureștenilor față de "Căcaina" și au condus într-un final la secarea ei. 
Trecând prin mahalalele Scaune, Săpunari, Pescari, denumite conform îndeletnicirilor negustorilor care aveau deschise prăvălii acolo, pârâul era transformat în canal colector și deseori se colmata modificându-și cursul. Nu era mare supriză ca fiind vecin cu Bucureștioara să te trezești cu resturi de animale în bătătură sau chiar să-ți fie inundată casa. În plus, modificările aduse de orășeni proprietăților îngustau albia astfel că la începutul secolului XIX era complet astupată de la Scaune și până la vărsare. Rolul de canal colector al mizeriilor și apelor pluviale era crucial primăvara după topirea zăpezilor sau în urma ploilor torențiale când apele inundau adesea curțile, canalizarea fiind un vis mult prea frumos pentru bucureșteni în acea perioadă. În 1814, locuitorii din mahalaua Scaune se plâng domnitorului Caragea rugându-l să destupe șanțul prin care curgea Căcaina. Pe str. Radu Calomfirescu riveranii spuneau că "s-au vărsat apa pă acea uliță încât au înecat-o cu totul, nemaiputând trece nici cu carul, nici călare, nici pe jos".
Lucrarea a fost începută în timpul lui Caragea și a fost definitivată parțial, în mahalaua Icoanei, pe ulița Pescăria Veche (Florescu), pe podul Târgului de Afară (Moșilor) și în apropiera cârciumii lui Theodosie Vrana, fiind abandonată chiar pe ultimul segment din apropierea Dâmboviței. Motivul: revoluția de la 1821 și ocuparea Principatelor de către armatele rusești.
În 1824 lui Grigore Ghica îi este înaintată o anafora prin care se arată că mai înainte fuseseră făcute șanțuri podite pe fund și lateral, având pe alocuri punți de trecere. Șanțul trebuia să fie întreținut de riverani.
În momentul în care Constantin Bălăceanu își vinde proprietățile din mahalaua Pescăriei, cumpărătorii, Costea și Nicolae Saigiu, precum și Matache Clucerescu, au astupat șanțul înălțând locul, spre disperarea celorlalți locuitori. Ca urmare a acestor fapte, boierii orânduiți de domnitor să cerceteze situația au decis că mahalagii să refacă șanțul pe ulițele Scaune, Târgului Cucului, Cojocari, Cavafi, "să fie larg și adânc ca de șase palme (1 metru și jumătate) și podit pă de lături, deasupra să aibă capace cât să poată intra omul pă dedesupt să-l rănească (rânească - sa-l curețe)."
În 1825 locuitorii de pe str. Radu Calomfirescu au dus o jalbă domnitorului Grigore Chica și marelui vornic Dimitrie Bibescu plângându-se de inundațiile provocate de colmatarea pârâului Bucureștioara. Dim. Bibescu și  inginerii Hartl și Freiwald (i-am menționat și în articolul despre pavaje) iau hotărârea să destupe șanțul pentru ca "nici obștea să pătimească, nici binalele după această uliță să să mai înece". Porțiunea reparată avea să cuprindă "casele stolnicului Grigorașco și pă lângă casele răposatului pitarului Bălan și ale dragomanului Petrache, trecând drumul bisericii Stelii de-a curmezișul și păn  grădina polcovnicului Zamfir, și trecând drumul ce vine după ulița Sfintei Vineri de-a curmezișul și prin grădina și curtea lui Velicu băcanu până în drumul uliții ce merge spre mahalaua Lucaci și dă aici înainte până în apa Dâmboviții."
Executarea lucrării trebuia înfăptuită în termen de 10 zile, șanțul trebuia ghizduit cu scânduri groase și realizat pe linia mătcii vechi. Mâna de lucru provenea atât din rândul localnicilor care trebuiau să plătească din buzunarul propriu în eventualitatea depășirii termenului de 10 zile cât și din salahori tocmiți din timp.
Așa cum era de așteptat, lucrările depășesc termenul, iar marii boieri cer domnitorului să oblige proprietarii de case și neguțătorii cavafi, cojocari, rachieri din mahalalele Scaune Vechi, Pescărie, Târgul Cucului, Sărării și Olării să contribuie cu bani "după starea și puterea lor, ca unii ce să mântuiesc prin mijlocul acesta de înnecăciunile ce le pricinuiesc această apă caselor și magaziilor și pivnițelor lor, nefiind cu cuvință ca să răspunză toată acea cheltuială numai mahalagii cei de la vale, dă vreme că acest folos privește mai mult în partea lor, avînd hanuri cu pivnițe și magazii unde își pun vinuri și mărfuri spre alișveriș".
Pavarea străzilor a dus la astuparea treptată a pârâului care o vreme a curs probabil prin canalizarea nou construită sau prin savacuri. În 1832 Bucureștioara era menționată de un ofițer al generalului Kiseleff care considera că numele orașului origina din numele pârâului. E și una din ultimele informații scrise despre Căcaina, care a disparut aproape complet după incendiul din 1847 când străzile au fost modificate  și realiniate.
În 1873, primăria asanează balta Icoanei, iar Bucureștioara a dispărut pentru totdeauna.

7 comentarii:

popescu spunea...

am lucrat la un moment dat la proiectul casei parohiale la biderica Scaune...casa initiala avea zidul de la strada "alunecat" si popa il spjinea cu niste pari mai mari, asta ca sa nu cada de tot...aparent casa era chiar pe fosta albie a Bucurestioarei si asta era si cauza tasarii terenului si alunecarii zidurilor...casa era chiar in spatele bisericii, cred ca a daramat-o intre timp si a facut alta, dar e doar o chestie de detaliu...offtopic am vazut ca ai un plan cadastral din 1974...se poate sa intru si eu in posesia lui, e cumva o zona mai mare? am si eu zona centrala, dar este desenat pe el si nu la o rezolutie foarte buna

abracadabra spunea...

Planul cadastral e din 1984, am gresit eu anul. Poate fi descarcat de pe Tram Club Romania, mai exact de aici http://tramclub.org/viewtopic.php?t=4343

Planul din '84 e in josul paginii, printre ultimele postari. Pe forumul lor poti gasi multe harti si planuri interesante.

Cristian Istrate spunea...

Excelent documentat si foarte interesant blogul. L-am trecut la favorite!

Radu Razvan spunea...

Str. Jean-Louis Calderon n'a fost niciodată Scaune. Scaune se numea actuala stradă Nicolae Filipescu, care se continua peste Batiștei până la Piața Rosetti. Prima bucată din str. Tudor Arghezi, de la Piața Rosetti și peste Calderon/dr. Gerota până la cotul spre dreapta e un fragment din fosta str. Scaune. Asta este situația în hărțile mai vechi de anii '50 sau '60, când s'a sistematizat zona Teatrului Național.

Anonim spunea...

salut.

parerea mea despre acest subiect.
de la gradina icoanei m-ai sus spre dacia ascuns bine intre cladiri exista un parculet. in acel parculet este un lac...s-a gandit cineva ca acolo ar putea fi izvoarele? pe ce-mi argumentez opinia...se afla aproximativ in linie dreapta fata de cursul precizat in acest articol si la o distanta foarte mica...de parcul de la gradina icoanei. ceea ce ma frapeaza este ca acel lac il cunosc din anii 80 si arata si in ziua de azi la fel....oare?

abracadabra spunea...

Este vorba de parcul Ioanid. Nu are nici o legatura cu izvoarele Bucurestioarei. Se stie clar din mai multe surse ca din balta Icoanei izvora Bucurestioara si balta respectiva era separata de gradina Breslea asa cum se numea pe timpuri parcul Ioanid. Cat despre lacul din parc este posibil sa fie unul artificial din moment ce albia este complet betonata si iarna este mai mereu secat.

Prahovean spunea...

Din câte știu, pârăul nu avea cum să dispară pentru totdeauna din voia omului, căci ar fi înseamnat să fie distrusă pânza freatică ceea ce în secolul XIX ar fi fost imposibil. Apoi, din câte am citit, Bucureștioara ar exista și azi, dar curge prin subteran. Am aflat că ar fi fost cauza pentru care un bloc s-ar fi prăbușit în 1977, la cutremur, pe strada Tudor Arghezi. Mai știu că, din iarna 2007-2008, a apărut un pârău, aparent artificial, în Grădina Icoanei, în amintirea Bucureștioarei, după reamenajarea grădinei. Am pus informațiile cap la cap și am dedus că apa care curge în acea albie săpată artificial, în grădină, este chiar Bucureștioara, nu o apă adusă prin conducte de te miri unde. Bucureștioara deja exista prin zonă, este folosită în sistemul hidrotehnic iar, dacă vrei să faci un pârău acolo, ar fi foarte indicat să folosești ce ai. Deci ar fi mai ușor să aduci Bucureștioara la lumină, decât să încropești o imitație a ei. E drept, apa iese printr-o fântână acum, susținută de o pompă electrică. Este un fel de gură de canal în fața grădinii, acoperită cu metal, din care se aude cum curge apa cu putere. Eu cred că acolo este izvorul adevărat, dar este canalizat subteran câțiva metri până în grădină, la fântână, unde curge spumos. Au încercat, la ieșirea din grădină, să restaureze foarte artificial și miniaturizat și Balta Icoanei.