Umorul negru exacerbeaza gandurile, imortalizand ideile nebunilor si considerand ca betonul emana iubire...da orasul te perverteste, nu esti tu si nici stafia ta, suntem noi, corpuri scheletice care lasam urme pe asfaltul moale, incins de iernile crude si topit de verile infinite. Si cand zambetele grotesti ale capacelor de canal te pironesc in cer si cand ultima urma de luciditate ti se scurge odata cu plumbul din aer, vei sti ca esti in Bucuresti ...bun venit

Nu uita sa-ti aduci cu tine prietenii, familia, idealurile, iubirile trecute, gandurile bune si papucii de casa. Circul urban este deschis zilnic si lucreaza in sincron cu pleoapele, cu sinapsele, iti intra in imaginatie, in eritrocite, in alveole...ha ha. Aici te afli pe taramul oamenilor muncitori, ai speculantilor, ai hotilor de vise si visuri si de omonime si omografe si de speranta. Iar la o adica ce-i trebuie speranta unuia care traieste pentru a munci si munceste pentru a se roti angrenajul?

De ce Bucuresti si nu metropola, de ce Bucuresti si nu capitala, de ce Circ si nu oras? Ar trebui sa vad in asta o drama? Neaaaaaa...

mai bine sculptez cu privirea piatra cubica si aprind mucegaiul de pe pereti. Stiti valoarea artistica a unei banci din parc sau de ce o casa mancata de iedera respira si zambeste pe sub voalul inopinat? Sau de ce strazile alea vechi si incalcite suscita simturile, zidurile scriu din caramizi istorisiri pline de misticism pe retina...de ce?

Pentru ca spiritul orasului asta a fugit din inimile tradatorilor si s-a ascuns in ciment si otel. Ca un copil care n-a vrut sa se maturizeze a ramas acolo...unde? Cauta-l.