Cronica plictiselii pe doua roti

Motto: Bai Ioane, mai biciclim si noi anu' asta?

Epistemologic vorbind, nu cunosc mecanismul absconcs al picaturilor de ploaie care se hotarasc sa conspire impotriva mea inca din momentul in care ies din birou urland de fericire: SUNT IN CONCEDIU BAAA! Asa a fost si anu trecut, asa e si acum. Si-apoi din alea 15 zile de lene grava, 9 se dusesera pe apa sambetei si a tuturor celorlalte rauri umflate si viituri peste sau prin care trecusem in prealabil in periplul meu prin Rumeinia, "lend of ciois".
Mari, munti si alte forme de relief care gadila ochiul si imaginatia mi se perindau scaldate in soare prin minte, dar toate sub semnul fatidicei Romica Jurca: za mighty Yellow Code...ai de p**a me'.
Ultima data cand am indraznit sa contest prezenta autoritara pe sticla teveului a lu' tanti Jurca am cam patit-o. Asa ca ...

Ne suim (eu si Ionut, individu care tot apare prin pozne) pe toacle si toaclele-n tren


SPUF !!!

Am picat din nori si ne-am trezit aici:

Deasupra Kronstadtului, orasu ala gen Munchen miniatural unde vin bucurestenii la sfarsit de saptamana sa-si cheltuie banii atunci cand nu fac liniute pe A2 in drum spre mare.

scrutand cu incredere zarea in cautare de noi orizonturi (parca suna a reclama proasta la banci)

si-n departare am ginit printre traznetele si potopul iscat de Romica Jurca un castel minunat pe care mii de copii si tineri si batrani si plictisiti asa ca noi din lumea intreaga vin sa-l vada manati ca turmele de oi de stereotipul sangeros al lu' fraieru' de Dracula...care nu exista, de fapt nu e decat castelul...fara mobila...doar zidurile...

Am bagat un photo session pe doua roti:

Branul l-am gasit asa cum gasisem si Poiana Brasov, adormit si lipsit de turisti asa cum era si Venus lipsita de haine in tabloul faimos al lui Botticelli (moama ce-am zis-o). Si-apoi ne-am simtit cum probabil se simt si pescarii din 2 mai sau Vama in luna noiembrie, atat de bucurosi incat ne-am tarat fierataniile inapoi la pensiune sa bagam o tura de somn.

Macar am prins un apus bengos...ce cucu meu (sa moara Romica Jurca de ciuda).



zorii zilei ne arunca mai departe spre Moeciu si Pestera si nu in ultimul rand satul traditional Magura, care de atata traditie arata ca un puzzle din tigle colorate, sa ne traiasca parvenitii si capitalismul feroce.

pe dealuri si coclauri

pe coclauri si dealuri

pe coclauri si coclauri

si-apoi facem pauza

Si fugim din nou de nori, inapoi acasa intre betoane sa ne revenim. Prea mult aer curat strica plamanilor de plumb. Haideti sa lancezim iar in canapele pana la mult asteptata canicula...
Ca PS m-am decis sa bag totusi o poza "crop-uita" a satului traditional Magura, in care am ascuns viloacele de neam prost.

si inca una...bonus